Marți, 06 August 2019 10:43

UPDATE - Vacanța de vară NU va fi prelungită

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comisia de Dialog Social (CDS) reunită la Ministerul Educației a propus, ieri, conducerii MEN, ca structura anului școlar să rămână nemodificată, iar cursurile să înceapă pe 9 septembrie, așa acum prevede actualul ordin de ministru. Discuțiile au avut loc în contextul în care, în ședința de Guvern de săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Educației de la acel moment, Ecaterina Andronescu, să i în calcul prelungirea vacanței de vară până pe 16 septembrie. Patronatele din turism ar fi fost nemulțumite că sectorul va fi afectat de reluarea cursurilor atât de devreme, pe 9 septembrie. Reprezentanții acestora s-au declarat, însă, ieri, împotriva prelungirii vacanței, ca și dascălii, elevii și părinții.

„Am ascultat partenerii de dialog social. Atât reprezentanții federațiilor sindicale, cât și reprezentanții patronatelor nu au susținut modificarea (pentru 16 septembrie). Nu au susținut modificarea nici cei care au statut de invitat permanent în cadrul CDS, este vorba de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și de reprezentanții elevilor. Am ascultat toate argumentele partenerilor noștri și o să facem o notă de informare, un aviz consultativ, iar atunci când ministrul interimar Daniel Breaz vine la minister să preia atribuțiile, o să-i punem la dispoziție această informare”, a spus Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației, pentru edupedu.ro.

„Dezbaterea a fost într-o stare de tensiune, din păcate. S-au luat de niște lucruri extrem de personal, deși nu era cazul, și pe lângă asta, s-a observat că există o lipsă de comunicare clară, gravă, între minister și Guvern. În momentul în care noi am cerut fundamentul aceste propuneri (pentru 16 septembrie), ca să înțelegem și noi de unde a apărut, patronatele din turism, care au fost invocate inițial, au spus că ei nu sunt de acord cu modificarea, că nu îi privește pe ei și că este în interesul elevilor și părinților să hotărască când vor să înceapă anul școlar. Atunci, dacă nici cei din turism nu susțin, noi nu am înțeles ce se întâmplă! În concluzia dezbaterii, niciunul dintre factorii prezenți, nici elevi, nici părinți, nici sindicatele din învățământ, nici sindicatele din turism nu susțin această modificare. Astfel, se va trimite o notă informativă către Guvern în care Comisia de Dialog Social susține ca începerea anului școlar să rămână pe 9 septembrie”, a spus punctat și reprezentantul Consiliului Național al Elevilor, Andreea Păun, potrivit edupedu.ro.

Decizia finală îi aparține noului ministru, care poate modifica structura anului școlar prin ordin sau o poate să lase așa cum a fost deja stabilită.

UPDATE - Anunț de ultimă oră al Ministerului Educației, cu privire la data începerii noului an școlar

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.