Joi, 08 August 2019 14:57

Peste 40 de copii reprezintă C. N. "I. L. Caragiale" din Ploiești la prima ediție a taberei de creaţie româno-ucraineană pentru elevi

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul internațional "Educație interculturală - Respect pentru cultura și tradițiile popoarelor", inițiat de C. N. "I. L. Caragiale" Ploiești, continuă și pe durata vacanței. Chiar zilele acestea, una dintre cele mai importante acțiuni incluse în calendarul evenimentelor pe 2019 este în derulare, în Ucraina.

Luni, pe 5 august, n cadrul Şcolii Medii Boian, raionul Noua Suliţă, a avut loc deschiderea Taberei internaţionale a prieteniei, desfășurată în baza parteneriatelor dintre instituțiile școlare din regiunea Cernăuți și județul Prahova, respectiv, a acordurilor de cooperare încheiate între Departamentul de Învățământ și Știință al Administrației Regionale de Stat Cernăuți (Ucraina) și Inspectoratul Școlar Județean Prahova (România), respectiv între Institutul postuniversitar de perfecţionare a cadrelor didactice din regiunea Cernăuți și Casa Corpului Didactic Prahova, semnat în data de 29.06.2018 la Ploiești.

Tabăra are loc până pe 10 august,  axându-se pe cursuri de pregătire a elevilor pentru concursul "Matematica - limbaj universal"v(prof. Eugen Niță, prof. Claudia Mușat, prof. Cristian Niță). Programul include, însă, și ore de pictură „Să visăm în lumea culorilor prieteniei” (prof. Claudia Teju); ore de abilități practice (prof. Nicoleta Stanciu, prof. Elena Marin); ore de dans popular (prof. Sorin Petre).

În tabără sunt prezenți 37 de elevi și 10 cadre didactice din Regiunea Cernăuți și 41 e elevi din Prahova, alături de șapte cadre didactice, inclusiv coordonatorul proiectului, prof. Eugen Niță, de la CNILC Ploiești. Copiii și dascălii lor au fost primiți, luni, la Consulatul general al României la Cernăuți.

Proiectul "Educație interculturală - Respect pentru cultura și tradițiile popoarelor" este coordonat de Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești, prin directorul Carmen Băjenaru și înv. Eugen Niță, respectiv Gimnaziul nr. 6 "Alexandru cel Bun" din Cernăuți, prin directorul Ion Ignat și prof. Olga Ostafii, metodist în cadrul Institutului Postuniversitar de Perfecționare a Cadrelor Didactice de la Cernăuți.

Născut în urma unei vizite efectuate la Cernăuți, de elevii unei clase a CNILC, programul urmărește profesionalizarea în domeniul managementului educaţional, prin dezvoltarea unui sistem funcţional de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi specifice domeniului şi specializării care să decurgă din experienţa acumulată de cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniu, precum şi dezvoltarea unui sistem de atitudini, care să permită promovarea bunelor practice identificate la  sistemele de învăţământ din ţările partenere. În cadrul acestuia sunt organizate spectacole în Ucraina şi România, schimburi de bune practici, acțiuni de promovare a culturii şi tradiţiilor româneşti și activităţi de diseminare şi valorizare.

 

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.