Luni, 12 August 2019 13:55

O maşină s-a răsturnat pe DN 1, la Cornu, după ce şoferul a încercat să evite un alt vehicul. 5 victime au ajuns la spital

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cinci persoane, printre care şi o fată de 11 ani şi una de 19, au ajuns la Spitalul Judeţean din Ploieşti, în urma unui accident produs pe DN 1, în dreptul comunei Cornu. Maşina în care se aflau cei cinci s-a răsturnat în afara părţiic arosabnile, după ce şoferul a încercat să evite un alt vehicul, care se pare că i-a ieşit în cale din benzinărie.

Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 13.20, pe Drumul Naţional 1, la marginea localităţii Cornu, în dreptul benzinăriei din zonă. Din primele verificări, se pare că un autoturism ar fi ieşit din benzinărie fără ca şoferul să se asigure corespunzător, astfel că un alt autovehicul, care circula pe DN 1, a ieşit în afara părţii carosabile în încercarea de a evita coliziunea, a anunţat Poliţia Prahova, cu precizarea că între cele două autoturisme nu a existat contact. În urma manevrei de evitare, maşina din spate s-a răsturnat, toţi cei cinci ocupanţi fiind răniţi.

ISU Prahova a trimis la faţa locului un echipaj de stingere şi două de prim-ajutor. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis la faţa locului trei ambulanţe de tip B2 şi anunţă că toate victimele au fost evaluate de medici şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

În urma accidentului, o faţă de 11 ani s-a ales cu un traumatism cranio-facial frontal şi leziuni la genunchi, o tânără de 19 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conştienţă, plus un traumatism la piciorul drept, un tânăr de 29 de ani a suferit un traumatism la coloană în zona lombară, un alt tânăr tot de 19 ani s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi traumatisme la glezna dreaptă şi cotul drept, iar o femeie de 39 de ani a suferit un traumatism cranio-facial cu otoragie, potrivit datelor transmise de SAJ Prahova.

(Foto: arhivă)

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.