Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 11:23

Patru accidente în aceeaşi zonă a DN 1A, sâmbătă dimineaţă, din cauza drumului alunecos

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patru accidente rutiere s-au produs la scurt timp unul de celălalt, sâmbătă dimineaţă, pe DN 1A, în Prahova, pe tronsonul care deserveşte Centura de Est a municipiului Ploieşti. În primul dintre accidente, o femeie a intrat în comă, iar alte trei persoaneau suferit răni mai uşoare, celelalte trei coliziuni soldându-se doar cu pagube materiale

Cel mai probabil, accidentele s-au produs din cauza poleiului de pe şosea, în condiţiile în care, sâmbătă dimineaţă, în zona Ploieştiului se înregistrau temperaturi sub pragul îngheţului.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Trei persoane rănite, dintre care una grav, după un accident pe Centura de Est a Ploieştiului

Toate cele patru incidente de trafic au avut loc în zona Moara Nouă, pe Centura de Est a Ploieştiului. "În această dimineață, în jurul orelor 06:15, pe DN1A, la km 80+100 metri, în Moara Nouă, un auto cu 7 ocupanți, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi intrat pe celălalt sens de mers, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier au fost transportate la spital 3 persoane, la prima vedere una în stare gravă, celelalte două, rănite ușor. Totodată, în aceeași zonă, au mai avut loc trei accidente rutiere cu pagube materiale, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile meteo", a transmis Poliţia Prahova.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.