Astra, pregătită să deschidă tribunele la capacitate maximă, pentru toţi cei 28 de spectatori

Astra, pregătită să deschidă tribunele la capacitate maximă, pentru toţi cei 28 de spectatori
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cluburile din România insistă pentru revenirea spectatorilor pe stadioane, fie şi la o capacitate redusă, însă Astra ar putea fi prima care să-şi redeschidă porţile pentru absolut toţi spectatorii de dinainte.

Pentru Liga 1 se iau în discuţie tot felul de scenarii, mergând de la redeschiderea tribunelor la 10% din capacitate, în funcţie de rata de infectare, până la 30 sau chiar 50%. La Astra, lucrurile sunt foarte simple, clubul făcând pregătiri pentru a putea reprimi toţi cei 28 de spectatori pe care îi avea înainte de pandemie, cu respectarea tuturor regulilor de distanţare şi siguranţă.

Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, orice asemănare cu cluburi sau competiţii reale este întâmplătoare şi regretabilă, iar Astra are la unele meciuri şi mai bine de 35 de spectatori.

Image