Munca la Primărie este extrem de obositoare şi complexă, aşa că aleşii profită de orice mică ocazie ca să-şi mai verifice, printre picături, mesajele primite pe reţelele de socializare. Pentru că abia-şi găsesc timp pentru această activitate, primarul şi viceprimarii au răsuflat uşuraţi, în timpul şedinţei de ieri, când fiul unui cetăţean de onoare a ţinut un discurs despre activitatea tatălui său, recent onorat de autorităţi. O fi omul fiu de cetăţean de onoare, dar ocazia nu putea fi ratată, aşa că, uşor detaşaţi de problema în discuţie, toţi cei trei s-au apucat să butoneze la telefoanele mobile, mai ridicând din când în când privirile, în semn de curtoazie, ca să mimeze interesul pentru ce le povestea invitatul.
În cele câteva clipe de respiro din timpul discursului, primarul şi viceprimarii au pus repede mâinile pe telefoanele mobile şi au început să şuşotească între ei ca nişte elevi din ultima bancă. "Aţi văzut-o p-aia de la iUmor care a imitat-o pe Viorica Dăncilă? Am râs cu lacrimi, m-a uns pe suflet", a şoptit discret primarul. "Sunt curios ce-o să facă dacă trece în semifinale", i-a răspuns, mai puţin impresionat, unul dintre vici. "N-am văzut-o, dă şi mie link!", a replicat, mirat, celălalt viceprimar.
De aici, discuţia s-a mutat pe un grup de WhatsApp, unde mai-marii urbei au început să dezbată probleme importante pentru comunitate şi pentru bunul mers al lucrărilor şedinţei de Consiliu Local, cum ar fi subfinanţarea şi proiectele de investiţii, numai c-au fost întrerupţi ca să lămurească un mister apărut din senin. Probabil că discuţia s-ar fi pierdut în uitare dacă un hacker n-ar fi spart parola unuia dintre aleşi şi n-ar fi publicat conţinutul discuţiei.
Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare şi regretabilă.