Se pare că noul program de guvernare locală promis de PNL Prahova e atât de eficient, că încă n-a apucat să fie pus în aplicare şi deja a atras zeci de adepţi noi. Foarte mulţi oameni care zilele trecute îi plângeau pe umăr lui Bogdan Toader, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, învins în alegeri, şi-au dat seama brusc cât de bun e proiectul liberalilor.
„Iulian Dumitrescu are o carismă aparte! Cum a fost ales preşedinte, cum mi-am dat seama că de fapt eu ţin cu el”, a explicat unul dintre susţinătorii care în noaptea alegerilor vărsau lacrimi pe lângă sediul PSD.
Procesul de convertire a fost atât de eficient, că vreo 65% dintre lingăii de până acum spun că nu-l mai iubesc pe Toader, iar 28% susţin că nici măcar nu ştiu cine e acesta.
Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane sau instituţii reale este întâmplătoare şi regretabilă.