Marți, 10 Septembrie 2019 09:50

Premierul Boris Johnson: Puteţi să îmi legaţi mâinile, dar nu voi amâna Brexit

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat marţi în Parlament că sub nicio formă nu va amâna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după ce Parlamentul a aprobat legea care blochează un Brexit fără Acord, potrivit Reuters, citată de MEDIAFAX.

Conform legii aprobate în noaptea de luni spre marţi în Parlamentul britanic, Boris Johnson este forţat să amâne ieşirea din Uniunea Europeană până în ianuarie 2020 în cazul în care nu va reuşi să încheie un acord.

„Acest Guvern va continua negocierea unui acord, în timp ce se pregăteşte să plece fără un acord”, a declarat Boris Johnson în Parlament.

„Voi merge la summitul crucial al UE în data de 17 octombrie şi oricât încearcă acest Parlament să îmi lege mâinile, voi încerca să obţin un acord în interesul naţional. Acest Guvern nu va mai amâna Brexit”, a adăugat prim-ministrul britanic.

Parlamentarii din Camera Comunelor au respins pentru a doua oară într-o săptămână propunerea lui Boris Johnson de a convoca alegeri anticipate.

Sursă foto MEDIAFAX.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.