Marți, 13 August 2019 15:48

Șocant! O mamă și-a băgat în sac copilul proaspăt născut

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a născut un copil pe care l-a băgat într-un sac menajer pe care l-a legat. În urma audierilor a rezultat că femeia, ingineră la o multinațională, și-ar mai fi îngropat în curte în ultimii doi ani încă doi copii.

Potrivit Monitorul de Suceava, echipe de polițiști criminaliști și judiciariști se află la fața locului, unde, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava fac cercetări, în curtea familiei.
Din primele cercetări rezultă că femeia a născut acasă, probabil în cursul zilei de luni, iar copilul trăia. Sunt totuși detalii care trebuie stabilite în cadrul anchetei demarate de polițiști și de procurorul criminalist de caz.

Femeia a atras atenția după ce a fost văzută brusc fără burtă, deși era cu sarcină avansată. Informația ajungând și la urechile unui polițist judiciarist, care a făcut verificări și a constatat că aceasta nu s-a prezentat la Spitalul Municipal Vatra Dornei sau în altă parte, pentru a naște. Polițistul s-a prezentat la poarta familiei, luni seară iar ceea ce a urmat a fost șocant chiar și pentru anchetatori.

A fost găsit un sac închis în care era un bebeluș mort, iar femeia a recunoscut aparent senin totul. Aceasta se află în îngrijire la spital, astfel că cel puțin deocamdată nu s-a pus problema de reținere sau alte măsuri față de ea. Pentru încadrarea exactă a faptei, sunt așteptate și rezultatele necropsiei privind copilul născut luni. 

Cei trei copii ai familiei au fost preluați de o mătușă din partea tatălui. Familia nu este cunoscută în localitate cu niciun fel de probleme.
Potrivit sursei citate, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Sursă foto Monitorul de Suceava.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.