Vineri, 08 Noiembrie 2019 11:51

IPJ Constanţa: Bazinul în care a fost găsit trupul copilului dispărut urma să fie secat

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a menţionat vineri, referitor la bazinul de colectare a dejecţiilor animale în care a fost găsit, de către doi paznici, trupul copilului din Pecineaga dispărut de sâmbătă, că intervenţiile autorităţilor nu fuseseră sistate, în ziua în curs urmând să se acţioneze cu o pompă submersibilă pentru secarea definitivă a respectivului iaz.

"Menţionăm faptul că cercetările şi căutările în acest bazin nu au fost sistate până acum. În bazinul la care facem referire a fost introdusă apă din al doilea bazin, pentru a dilua stratul de mâl format pe fundul bazinului şi în care era posibil sa fi rămas prins trupul neînsufleţit. În cursul zilei de astăzi (vineri - n.r.) urma să se acţioneze cu o pompă submersibilă pentru secarea definitivă a bazinului", a precizat IPJ, potrivit AGERPRES.

Conform sursei citate, trupul minorului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Mangalia, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Corpul copilului de 8 ani, dat dispărut în data de 2 noiembrie, a fost găsit vineri dimineaţa, de către doi paznici ai fermei zootehnice care foloseşte bazinele de colectare a dejecţiilor animale, în primul rezervor.

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.