fbpx

ALDE are o nouă structură de conducere, cu trei copreşedinţi

ALDE are o nouă structură de conducere, cu trei copreşedinţi

ALDE a ales o nouă structură de conducere, cu trei copreşedinţi (Foto: Facebook)

Image
Image

Intrat într-un con de umbră la nivel central în ultimii ani, ALDE încearcă să revină în prim-plan şi şi-a ales recent o nouă conducere, cu nu mai puţin de trei copreşedinţi, printre care şi omul de afaceri Mohammed Murad.

Cei trei copreşedinţi ai ALDE sunt Varujan Vosganian, fost senator şi deputat, Mircea Minea, primarul comunei Chiajna, şi omul de afaceri Mohammed Murad, cunoscut pentru investiţiile în domeniul turismului. Aceştia au fost validaţi la Congresul ordinar al partidului, cu 942 de voturi favorabile din 957 posibile. De asemenea, Congresul a aprobat și un nou statut al formaţiunii politice, informează Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a formaţiunii.

Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 3 copreședinți, secretarul general, 4 prim-vicepreședinți, 19 vicepreședinți, 14 membri cu rang de vicepreședinte politic și 12 membri supleanți.

Alegeri interne în ALDE

"Ieșirea ALDE de pe prima scenă s-a realizat în urma unor manevre obscure. Noi azi trebuie să reparăm această nedreptate. Cei care ne ofensau pe motiv că ținem PSD la guvernare s-au dus să lustruiască clanțele PSD pentru a-i ține pe ei la guvernare. M-am întors, iar împreună cu mine s-au întors mulți alți colegi de-ai noștri. Alții care erau s-au întors cu fața luminoasă către ALDE. Împreună cu noi au venit și persoane care nu erau în ALDE. Sunt mândru că în această echipă avem ceea ce atât de rar se găsește în politica românească azi, și anume performanța", a afirmat Varujan Vosganian.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.