ALEGERI LOCALE 2020 | S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot pentru Consiliul Judeţean Prahova

ALEGERI LOCALE 2020 | S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot pentru Consiliul Judeţean Prahova

ALEGERI LOCALE 2020 Biroul Electoral Judeţean a tras la sorţi, miercuri, ordinea competitorilor electorali pe buletinele de vot pentru Consiliul Judeţean Prahova.

ALEGERI LOCALE 2020 Candidaţii celor mai mari două partide, PNL şi PSD, au rămas printre ultimii, pentru că aceştia intră în cursa electorală din partea unor alianţe, iar legea prevede că mai întâi apar pe buletinele de vot reprezentanţii partidelor cu grupuri parlamentare, iar abia apoi cei de la partide neparlamentare, alianţe sau, dacă e cazul, indepdenenţii sau reprezentanţii minorităţilor naţionale.

ALEGERI LOCALE 2020 Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean candidează în acest an cinci persoane, Iulian Dumitrescu, Bogdan Toader, Cătălina Bozianu, Cătălin Beciu şi Dan Aurel Ioniţă. În ordine, pe buletinul de vot veţi regăsi candidaţii de la PMP, Bozianu, ALDE, Beciu, PNL-USR-PLUS, Dumitrescu, Alianţa pentru Prahova, Toader, şi PER, Ioniţă.

ALEGERI LOCALE 2020 Pentru posturile de consilieri, ordinea diferă, având în vedere că Partidul Ecologist nu are listă de candidaţi, în schimb Partidul Prahova în Acţiune are listă completă. Astfel, ordinea pe buletinele de vot în acest caz va fi PMP, ALDE, PNL-USR-PLUS, Prahova în Acţiune şi Alianţa pentru Prahova.

Image
Image
Image