Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a vorbit despre relaţia cu liderii organizaţiei locale a PNL şi consilierii locali, dând de înţeles că ar fi ţinta unor sabotaje, cu referire la felul în care s-au poziţionat colegii de partid la anumite subiecte, de la spitalul municipal până la proiectele referitoare la patrimoniu. Reacţia a pornit de la un comunicat al PNL Ploieşti pe tema studiului de prefezabilitate pentru viitorul spital, în care primarul era acuzat că a impus o clauză de confidenţialitate care de fapt fusese aprobată de Consiliul Local. Volosevici a mai declarat că aleşii locali sunt puşi în situaţii ridicole „prin voinţa preşedinţilor de partid”, catalogând în mai multe rânduri ieşirile publice ale colegilor de partid ca „jenante”.
Reacţia vine după ce, săptămâna trecută, PNL Ploieşti a emis un comunicat în care mustra conducerea Primăriei pentru că a impus semnarea unui acord de confidenţialitate pentru consilierii care vor să citească studiul de prefezabilitate pe tema spitalului întocmit de divizia de investiţii a Băncii Mondiale. În timpul conferinţei, primarul Volosevici a arătat că respectiva clauză, solicitată de partenerii externi, fusese aprobată tocmai de consilierii locali, în momentul în care au votat hotărârea de Consiliu din decembrie privind începerea parteneriatului şi a studiului. „Mi s-a părut ireal, amuzant, jenant, mai ales că vine din partea PNL-ului, să fiu urecheat public şi să mi se propună, de către un senator al României, Roberta Anastase, preşedinta organizaţiei, şi de 13 consilieri să nu aplic o hotărâre de Consiliu Local pe care, atenţie, 12 din cei 13 consilieri locali au votat-o. Cinstit, nu am ştiut cum să reacţionez, mi s-a părut ireal. Nu aş vrea să cred că un senator al României şi membrii Consiliului Local mă instigă la săvârşirea infracţiunii de abuz. (...) Nimeni nu citeşte hârtiile, aveţi cel puţin 12 consilieri habarnişti, alături de un senator, care nu au citit ce au votat în Consiliul Local şi îmi trimit un comunicat jenant”, a afirmat primarul Andrei Volosevici, într-o conferinţă de presă ţinută luni.
Principala ţintă a acuzelor a fost Roberta Anastase, preşedintele PNL Ploieşti. N-a fost scutit nici Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova şi al Consiliului Judeţean, căruia Volosevici îi reproşează că nu a sprijinit aproape deloc Primăria şi că a trecut din patrimoniul Ploieştiului în cel al CJ un teren de 15 hectare lângă Spitalul Judeţean şi ar ţinti unul de vreo patru ori mai mare la Parcul Municipal Vest. „Din ce în ce mai mult cred că miza este să nu se facă un spital la Ploieşti. O înţeleg pe doamna senator că, locuind în Bucureşti, desfăşurând activitatea acolo, îşi duce familia şi copiii în Bucureşti. Însă noi, muritorii de rând de pe aici, trăim cu un spital de pediatrie la care chiar dânsa a constatat că sunt nişte carenţe, nu legate de activitatea medicală, ci prin prisma patimoniului. De ce să împiedicăm lucrurile acestea? Iniţial, n-am vrut să dau curs unei luări de poziţie a doamnei senator în momentul în care m-a întrebat ce se întâmplă cu studiul de prefezabilitate, pentru că mi s-a părut o chestie de un politicianism jenant. Dacă te interesează toată infrastructura medicală a Prahovei, atunci doamna senator mă chema la ordine şi pe mine şi pe domnul Dumitrescu - zâmbim cu toţii, că ştim că nu se poate la domnul Dumitrescu - şi ne întreba «Ce faceţi? Tu ai zis că faci un studiu, tu ai zis că faci un studiu... Ai luat de la Ploieşti 15 hectare de teren ca să faci un studiu după care l-ai retras... Tu, Ploieştiul, ai zis că studiul e gata în mai, dar e gata mai târziu», atunci într-adevăr era o chestie constructivă şi cu o logică. În momentul în care lucrurile acestea sunt îndreptate doar pe Ploieşti şi în speţă pe primarul Volosevici cred că lucrurile sunt foarte clare”, a mai comentat primarul Ploieştiului.
Andrei Volosevici: „Suntem cam departe unii de alţii”
„Citeam o ştire că PNL Ploieşti s-a detaşat de mine. N-am nici cea mai mică problemă în sensul acesta, pentru că în mod sigur suntem cam departe unii de alţii. O spun cu amărăciune, dar în acelaşi timp nu o pot nega. Spun totuşi că am reuşit, şi prin efortul meu, să trag în sus lista PNL, lista de consilieri locali, lista de parlamentari şi în mod sigur niciodată proiectul meu administrativ nu a fost să vindem pe bucăţi terenul Ploieştiului şi investiţiile făcute de ploieşteni. Vă aduc aminte că prin hotărâre de Consiliu Local s-au dat 15 hectare la nord şi nici până în momentul acesta nu s-a făcut vreo plată. O să vă rog să vă amintiţi că am îngtrebat în şedinţa de Consiliu Local «Facem infrastructura medicală, foarte bine, dar nu vreţi mai întâi să vedem tema de proiectare, pe câte hectare se întinde acest spital judeţean ca să luaţi o decizie în cunoştinţă de cauză?»... nu s-a întâmplat. O altă chestiune care mi s-a părut jenantă a fost că în acel manifest al PNL-ului se spune că trebuie să luăm decizii transparente pe proiectele mari. Cu trei ore înainte de şedinţa de Consiliu de pe 30 iunie, la solicitarea domnului viceprimar Nicodim a fost făcut proiect de hotărâre prin care am preluat 86 de hectare de teren, adică o pârloagă. Unde a fost dezbaterea? Dacă acesta e principiul, unde a fost dezbaterea pe cele 15 hectare? Şi aştept cu drag dezbaterea pe cele 69 de hectare care se doresc a fi luate, inclusiv Parcul Municipal Vest, investiţie de cinci milioane de euro şi aproape un milion de euro tot ce înseamnă întreţinerea şi administrarea în zona respectivă”, a mai afirmat, luni, primarul Andrei Volosevici.
Revenind la subiectul legat de clauza de confidenţialitate şi de studiul de prefezabilitate aferent spitalului municipal de urgenţă, primarul a mai afirmat că a obţinut acordul partenerilor externi pentru a prezenta studiul către consilieri fără a mai fi nevoie de semnarea unui angajament scris şi că pe data de 19 iulie e programată o şedinţă a Consiliului Local pe această temă iar „în momentul şedinţei de Consiliu, toate lucrurile vor fi pubice, toată lumea va şti ce se votează, care-s obligaţiile, care este logica, în ce constă studiul de prefezabilitate şi restul”. Şi PNL Ploieşti a avut o reacţie oficială în urma conferinţei de presă, una pe un ton incomparabil mai blând, în care i-a mulţumit primarului după ce a anunţat că s-a renunţat la acordul de confidenţialitate impus până acum.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!