Biroul Politic Județean al PSD Prahova solicită demisia din partid a consilierului local George Botez

Biroul Politic Județean al PSD Prahova solicită demisia din partid a consilierului local George Botez
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

BPJ al PDS Prahova i-a cerut, luni, demisia din partid consilierului local George Botez, unul dintre cei mai vechi membri ai CL Ploiești. Acesta a fost chemat “pentru a oferi explicații cu privire la ieșirile sale publice din ultima perioadă”, PSD Prahova acuzând “poziționările sale politice în dezacord cu restul organizației”. Tot în ședința de luni, BPJ a votat ca senatorul Radu Oprea să fie înlocuit de la șefia PSD Ploiești.

 

Printre aspectele abordate în ședința de luni au fost la poziția PSD față de proiectul viitorului spital municipal al Ploieștiului și furnizarea energiei termice la nivelul reședinței de județ: „Primul și cel mai important proiect de pe ordinea de zi a convocării se referă la construirea noului Spital Municipal de Urgență Ploiești, proiect de importanță majoră pentru municipiul Ploiești și ploieșteni. În cadrul ședinței, a fost exprimată susținerea, în unanimitate, a social-democraților față de proiectul inițiat de primarul Andrei Volosevici, întrucât oportunitatea realizării acestui spital, dar și condițiile derulării proiectului nu pot fi puse la îndoială, Banca Mondială fiind, în calitate de partener, o entitate de prestigiu și un garant al îndeplinirii cu succes a celui mai mare proiect din domeniul Sănătății inițiat în ultimii 30 de ani, pentru Ploiești.

(…) Suplimentar, a fost abordată și problema furnizării agentului termic comunitar, un subiect de maximă importanță pentru ploieșteni, față de care PSD Prahova și-a manifestat, fără echivoc, susținerea în vederea atingerii unui rezultat favorabil, pentru ca locuitorii municipiului Ploiești să nu aibă de suferit în sezonul rece care va urma. Cu această ocazie, a fost reiterată importanța aspectului legal în tot ce înseamnă acțiuni întreprinse de autoritățile publice locale și găsirea unor soluții viabile, astfel încât colaborarea tuturor părților implicate să fie una productivă, pe termen lung și în acord cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Prahova.

În aceeași ședință, BPJ a solicitat demisia din partid a lui Sorin George Botez, “fiindu-i cerut să se prezinte în următoarea ședință a Biroului Politic Județean pentru a oferi explicații cu privire la ieșirile sale publice din ultima perioadă și poziționările sale politice în dezacord cu restul organizației”.

Într-o declarație la cald pentru Ziarul Incomod, George Botez a spus că nu are cunoștință despre o astfel de situație, în prezent fiind în concediu cu familia. „Când o să aflu în detaliu despre ce este vorba, voi avea și o poziție în acest sens. Ce știu este că am respectat legea și am avut puncte de vedere apreciate în consiliu, în favoarea ploieștenilor și a organizației PSD”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, organizația a anunțat că vrea “revitalizarea filialei PSD Ploiești, fiind decisă, cu largă majoritate de voturi, numirea doamnei senator Laura Fulgeanu-Moagher în fruntea organizației locale, luându-se în calcul întreaga sa activitate în cadrul partidului”.

UPDATE

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image