Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova: "Chiar dacă prioritatea absolută rămâne combaterea coronavirusului, nu putem abandona investiţiile"

Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova: "Chiar dacă prioritatea absolută rămâne combaterea coronavirusului, nu putem abandona investiţiile"
Previous Next

Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Prahova, Bogdan Toader, a inspectat vineri lucrările de asfaltare derulate pe şoselele din judeţ, în baza contractelor semnate de instituţie. Oficialul afirmă că, deşi prioritatea acestei perioade rămâne prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, rămân multe proiecte care trebuie să-şi urmeze cursul firesc.

Bogdan Toader a mers pe teren în comunele Gorgota şi Târgşoru Vechi, alături de reprezentanţii autorităţilor locale. "Verificăm turnarea covoarelor asfaltice pe drumurile județene. Astăzi, suntem pe teren, pe arterele rutiere din comunele Gorgota și Târgșoru Vechi, aflate printre primele unde au început deja lucrările programate în acest anÎntre cele 41 de drumuri județene care vor fi asfaltate se află și patru care traversează localitățile menționate mai sus: DJ 101E Poenarii Burchii-Gorgota-Potigrafu, DJ 130A Poienarii Apostoli-Crivina-Tinosu, DJ 140 Brazi-Strejnicu-Stoenești, DJ 129 Ploiești-Strejnicu-Cocorăștii Colț. Așa cum v-am informat, a demarat programul pe anul 2020 de așternere a covoarelor asfaltice pe tronsoanele cu probleme ale drumurilor aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova. Vă voi ține permanent la curent cu evoluția lucrărilor!", a transmis Bogdan Toader, vineri, pe pagina personală de Facebook.

De asemenea, potrivit unui anunţ transmis de Consiliul Judeţean, el fusese, cu o zi înainte, şi în oraşul Boldeşti Scăeni şi comuna Gherghiţa, tot pentru a verifica modul în care drumarii îşi fac datoria. "Chiar dacă în această perioadă prioritatea absolută rămâne combaterea și prevenția răspândirii noului coronavirus, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, s-a aflat ieri, 23 aprilie, pe teren, în localitățile prahovene Boldești-Scăeni și Gherghița, pentru a verifica stadiul lucrărilor la covoarele asfaltice; acestea se realizează conform graficului stabilit. În prezent se execută lucrări pe următoarele sectoare de drum județean: DJ 232 Seciu - Boldești-Scăeni, DJ 147, DJ 100 B - Gherghița. Dezvoltarea infrastructurii rutiere este esențială pentru dezvolarea durabilă a județului, iar aceasta rămâne o prioritate a administrației județene", a transmis Consiliul Judeţean Prahova într-un comunicat.

Image
Image
Image