Camera Deputaţilor a decis extinderea categoriilor de beneficiari ai stimulentului de risc de infectare cu COVID

Camera Deputaţilor a decis extinderea categoriilor de beneficiari ai stimulentului de risc de infectare cu COVID
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020, stabilind extinderea categoriilor de persoane care vor beneficia de acordarea stimulentului de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei brut pe lună, cu personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă "se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional "Infrastructură mare", conform regulilor de eligibilitate, a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, capabilităţi/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19".

Potrivit AGERPRES, deputaţii au introdus un amendament potrivit căruia sumele cheltuite astfel şi destinaţia acestora de la începutul stării de urgenţă la finalul stării de alertă de către toate instituţiile de stat se vor publica pe site-ul instituţiei de către conducătorul acesteia.

De asemenea, deputaţii au decis şi ca stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/ sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.

Totodată, deputaţii au introdus un amendament ca de acest stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună să beneficieze şi personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.

Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta lege, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată, au mai stabilit deputaţii.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Imagine cu caracter ilustrativ sursă foto cdep.ro.

Image