Biroul Electoral Central a respins, astăzi, candidatura liderului SOS România, Diana Șoșoacă, așa cum s-a întâmplat și la alegerile de la finalul anului trecut.
Candidatura lui Șoșoacă a fost respinsă și la finalul anului trecut.
„Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei româneşti şi o încălcare gravă a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie. Într-o democraţie normală, orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales. Nicio instituţie a statului nu poate lua acest drept, fără o motivare clară. În ultimele luni am văzut, însă, cum sistemul încearcă să impună un regim dictatorial, prin interzicerea unor competitori politici sau prin anularea efectivă a alegerilor, dacă rezultatul nu este cel dorit de el”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii AUR.
Candidatura liderului lor, George Simion, a fost înregistrată astăzi.
Diana Șoșoacă, vizată într-un dosar de procurorii Parchetului General, după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu
„BEC mi-a validat candidatura la alegerile prezidențiale! Este un moment important - nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care cred în curaj și în dreptate.
Știu că poate sunt români supărați că nu toate candidaturile au fost validate de BEC. Dar nu le putem permite candidaților extremiști să schimbe direcția proeuropeană a României.
Eu voi lupta pentru a continua această direcție, pentru o țară mai dreaptă și mai prosperă”, a scris pe Facebook și președintele USR Elena Lasconi. Și candidatura acesteia a fost înregistrată de BEC.
Tot azi au fost validate alte două candidaturi, depuse de Lavinia Șandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion.
Până acum, au fost depuse 14 candidaturi, au fost respinse 4, inclusiv cea a lui Călin Georgescu şi au devenit definitive trei, cele ale lui Crin Antonescu, Nicuşor Dan şi Victor Ponta.
Sâmbătă ar urma să îşi înregistreze candidaturile liderul POT Anamaria Gavrilă, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi fostul consilier al lui Călin Georgescu Anton Pisaroglu.
Câți admiși atâșia respinși, sâmbătă, la Biroul Electoral Central
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, în ședința de sâmbătă, respingerea a candidaturilor depuse de Diana Șoșoacă (SOS România), Matei Vanea (independent), Paul Ispas (independent), Constantin Vieriu (independent) și Maria Marcu (independent).
Au fost acceptate, astăzi, dosarele de candidatură depuse de președinta USR, Elena Lasconi, Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român), Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal), George Simion (AUR) și John-Ion Banu-Muscel (independent).