Cătălin Avramescu, fost candidat în Prahova la alegerile parlamentare, și-a anunțat candidatura la prezidențiale: „Nu doresc niciun sprijin al partidelor, sunt grav compromise”

cătălin avramescu candidat prezidentiale

Încă un om politic și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai. Cătălin Avramescu a candidat și la parlamentare, în Prahova, din partea Forța Dreptei - PMP, pentru un mandat de senator.

Cătălin Avramescu a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook:

„Voi candida la funcția de Președinte al României. De ce? Pentru că am ajuns, ca țară, într-o situație inacceptabilă. Candidații anunțați până acum sunt foarte slabi. Nu înțelegi, efectiv, ce legătură au ei cu "descrierea postului". Așa riscăm să devenim prima țară din lume care alege un alienat mintal pe post de Președinte.

Susținut de care partid sau alianță? Nu doresc în acest moment nici un sprijin al partidelor. Din păcate acestea sunt grav compromise. Și-au făcut-o cu mâna lor. Să promovezi un puturos de profesie ("Am trăit pe banii nevestei zece ani") înseamnă să nu îți respecți țara și electoratul. Mulțumesc, nu am nevoie de un asemenea "sprijin".

Ce orientare politică reprezint? Liberal clasic. (Așa cred).

Ce mă califică? Patru ani am condus cancelaria Președintelui, cinci ani ambasador, docent al Universității din Helsinki, în prezent profesor de științe politice la Universitatea din București și director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Lucrurile sunt simple. Dacă cunoașteți pe cineva mai calificat și dispus să candideze, vă rog să îmi dați de știre. Am să îl susțin fără nici un fel de rezerve. Până atunci, ne vedem în campanie. Care începe astăzi”.

Avramescu a anunțat că nu își va promova candidatura pe controversata rețea de socializare TikTok și cere interzicerea AUR, invocând prevederile legale în vigoare.

„Am să îmi prezint în curând programul electoral. Până atunci, sunt câteva lucruri de făcut, urgent, în România. Unul dintre acestea este interzicerea AUR. După ce voi fi ales Președinte, voi cere public Procurorului General să aplice legea, imediat și fără nici o nuanță. Legea 217/2015, votată de Parlamentul României. Unde scrie, negru pe alb, că sunt interzise " organizațiile... cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război."

Care parte a acestei legi nu o înțelege actualul Procuror General?

AUR de multă vreme se bucură de "înțelegere" din partea "structurilor". Este timpul ca această complicitate să înceteze. Voi cere Parlamentului o anchetă despre felul în care AUR a apărut, a fost finanțat și protejat. Iar AEP să răspundă la următoarea întrebare: este mită electorală oferirea de "contracte" pentru "case de 35.000 de euro"? Dacă da, unde e reacția Procuraturii?

Intrezicerea AUR nici nu ar fi o premieră în Europa. În 2020 partidul neofascist "Zorii Aurii" din Grecia a fost declarat o organizație criminală, iar șase membri ai conducerii acesteia au fost trimiși după gratii”, a mai transmis Avramescu.

Într-un alt mesaj transmis imediat după anunțarea candidaturii sale la prezidențiale, acesta îi cere demisia lui Marcel Ciolacu, despre care spune că este un „semi-analfabet” și „radical incompetent”, care „din motive electorale, cu cinism, a dus Bugetul pe marginea prăpastiei”.

Cătălin Avramescu este un filozof și publicita român, originar din Mizil. Acesta a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei președintelui Traian Băsescu, iar în perioada 2011 - 2016 a fost ambasador al României în Finlanda și Estonia.

La alegerile parlamentare de la finalul anului trecut, acesta a candidat pentru Senat, în Prahova, pe listele Forța Dreptei - PMP.