Deputatul de Prahova Rodica Paraschiv contestă schimbarea statutului prefecţilor: "Instituţia nu ar fi trebuit să ajungă la mezat"

Deputatul de Prahova Rodica Paraschiv contestă schimbarea statutului prefecţilor: "Instituţia nu ar fi trebuit să ajungă la mezat"

Deputatul PSD Rodica Paraschiv, fost prefect şi subprefect de Prahova, a criticat vineri, cu ocazia Zilei Instituţiei Prefectului, modificările aduse de coaliţia de guvernare Codului administrativ care au permis asumarea politică a prefecţilor şi subprefecţilor, care până atunci, măcar ipotetic, aveau statut apolitic. "Această instituţie nu ar fi trebuit să ajungă la mezat şi să fie cântărită la un algoritm politic, câţi trebuie să fie de la PNL, câţi trebuie să fie de la USR, câţi de la UDMR", a declarat parlamentarul prahovean.

"Modificările care au fost aduse anul acesta la Codul administrativ au afectat o instituţie care are nişte obiective foarte clare şi care are în principal, ca prim obiectiv, aplicarea legalităţii şi controlul de legalitate pentru toate actele emise de unităţile administrativ-teritoriale. Or, când vorbim de legislaţie, ea nu are culoare politică, iar modul în care se aplică legea trebuie să fie acelaşi pentru toate unităţile administrativ-terirotiale. Funcţiile de prefecţi şi subprefecţi au fost transformate în perioada de preaderare din funcţii de demnitari în funcţii de înalţi funcţionari publici, şi nu neapărat pentru că noi ne-am dorit în perioada respectivă. Noi eram o democraţie tânără, instituţia este într-adevăr una istorică, dar în acea perioadă am avut o obligaţie de la autorităţile europene tocmai de depolitizare a acestei instituţii şi a trebuit să transformăm funcţiile de prefecţi şi subprefecţi în înalţi funcţionari publici tocmai pentru a trece de un capitol care ne ducea mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană. Totul pentru ca la acest început de an, pentru că în coaliţia de guvernare sunt trei partide şi toate au vrut să fie reprezentate în instituţii şi e foarte greu să ai funcţionari publici, ne-am trezit ca dintr-o dată să fie transformate conducerile acestor instituţii, din instituţii conduse de înalţi funcţionari publici în instituţii conduse de demnitari, fără nişte condiţii anume de studii. E condiţia ca în cel mult un an să absolve studii de specialitate la Institutul Naţional de Administraţie, dar, dacă vă gândiţi la cât de repede sunt rotiţi în funcţie, nici nu mai apucă să fie formaţi şi sunt schimbaţi", a comentat deputatul Rodica Paraschiv, în cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri la sediul PSD Prahova, la care a participat alături de preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Bogdan Toader, preşedintele PSD Ploieşti şi purtătorul de cuvând al formaţiunii la nivel naţional, senatorul Radu Oprea, şi senatorul Laura Fulgeanu-Moagher.

Venită din postura de funcţionar public la Consiliul Judeţean, înainte de a fi numită subprefect şi ulterior prefect de Prahova, Rodica Paraschiv spune că subordonarea politică a prefecţilor şi subprefecţilor va pune sub semnul întrebării imparţialitatea instituţiei. "Când spunem «Instituţia Prefectului» spunem «lege», spunem «situaţii de urgenţă», «fond funciar», iar acestea nu au culoare politică, ajungem în situaţia ca unele speţe să fie analizate mai repede, unele mai încet şi probabil unele niciodată. Legile nu trebuie să fie aplicate în funcţie de cine conduce unitatea administrativ-teritorială, ele sunt aceleaşi pentru toţi cetăţenii. Dacă primarii, care sunt aleşi, înţeleg că sunt aleşii comunităţii şi la un moment dat se pot echilibra, aş vrea să vă întrebaţi cum un prefect sau subprefect, care este numit de către un partid, care are o disciplină a partidului, care are deasupra lui mai mulţi şefi ierarhici, cum va aplica legea. Aşa cum îi cere partidul, unde este subordonat unui preşedinte de partid? Sau aşa cum ar trebui s-o aplice şi cum spunea Codul administrativ, cu echidistanţa necesară? Îmi este greu să înţeleg, în calitate de fost prefect, cum pot să respecte aceste principii nişte oameni care sunt numiţi politic", a completat Rodica Paraschiv.

 

Deputatul PSD Prahova a mai declarat că, în opinia sa, nici introducerea postului de secretar general, care teoretic ar trebui rezervat unui specialist, nu va echilibra prea tare situaţia, câtă vreme postul ar urma să fie ocupat tot prin numire, nu prin concurs.

Image
Image
Image