Deputatul PPU(sl) Grațiela Gavrilescu propune o serie de măsuri pentru combaterea poluării

Deputatul PPU(sl) Grațiela Gavrilescu propune o serie de măsuri pentru combaterea poluării

Deputatul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Grațiela Gavrilescu, propune o serie de măsuri de mediu care ar putea avea un impact important asupra calității vieții, vizând domenii de la calitatea aerului și până la gestionarea fondului silvic. Inițiativele ar contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a României și la reducerea poluării, susțin reprezentanții formațiunii politice.

"Perioada pandemiei este, paradoxal, una benefică pentru a efectua diverse studii privind impactul traficului asupra calității aerului. Datele colectate ar putea fi valorificate în planurile administrațiilor locale privind îmbunătățirea calității aerului și ar putea fi astfel mult îmbunătățite. În privința managementului deșeurilor, această perioadă ar putea fi folosită pentru implementarea la scară largă a colectării selective, la început în cel puțin două fracții: umede, respective reciclabile uscate. Printre măsurile legate de fondul silvic, Grațiela Gavrilescu propune luarea în administrare sau asigurarea serviciilor silvice pentru tot fondul forestier, pentru a preveni și reduce tăierile ilegale de masa lemnoasă. Apoi, pe termen mediu, sunt propuse refacerea habitatelor forestiere degradate și elaborarea unui program național de împădurire, în paralel cu stimularea înființării de culturi rapid crescătoare. Aceste măsuri vor contribui semnificativ la reducerea emisiilor gazelor de seră, cu efecte pozitive în lupta împotriva schimbărilor climatice", explică aceștia.

Parlamentarul de Prahova arată că anul 2020 vine cu atenționări și constrângeri suplimentare celor deja asumat prin Acordul de la Paris (2015), care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Totodată, însă, au apărut și "oportunități pentru guvernele responsabile, capabile și dornice să gestioneze această situație de criză în interesul popoarelor lor". În acest sens, Grațiela Gavrilescu arată că Executivul ar trebui să solicite banii acordați de UE ca sprijin financiar pentru susținerea firmelor și a locurilor de muncă, fonduri pe care să le direcționeze spre dezvoltarea durabilă, mai precis spre industrii și servicii nepoluante, reciclare, infrastructură rutieră/centuri ocolitoare, perdele forestiere, agricultură etc.

Grațiela Gavrilescu propune ca măsurile indicate pentru combaterea poluării să fie finanțate prin POIM, Fondul pentru mediu, Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică și prin alocarea de fonduri pentru captarea și stocarea carbonului.

Documentul integral cu propunerile parlamentarului de Prahova poate fi consultat AICI.

 

Image
Image
Image