Procurorul General al României a transmis Parlamentului European solicitarea de ridicare a imunității în cazul unui europarlamentar acuzat de nu mai puțin de 11 fapte, inclusiv propagandă legionară și infracțiuni cu violență. Cererea o vizează pe Diana Șoșoacă.
Ancheta o vizează pe Diana Șoșoacă, președintele SOS România. Aceasta fusese citată astăzi de procurori, ca suspect.
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, membru al Parlamentului European, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
Șoșoacă este anchetată de procurorii Parchetului General, după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu
- 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
- 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
- negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
- ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
Diana Șoșoacă, evacuată din sala de plen a Parlamentului European
Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a persoanei care face obiectul prezentei investigații penale”, se arată în comunicatul Parchetului General.


