EXCLUDERI USR Conducerea interimară a USR Prahova a decis excluderea din partid a mai multor membri, printre care un consilier judeţean şi mai mulţi locali, acuzaţi, potrivit unor surse, că nu respectă linia partidului şi că au luat parte la alegerile controversate din iulie, anulate de Biroul Naţional.
EXCLUDERI USR Potrivit unor surse din mediul politic, conducerea interimară a organizaţiei judeţene a Uniunii Salvaţi România, coordonată de la nivel central până la noi alegeri interne, a decis în această săptămână excluderea unui consilier judeţean şi a mai multor consilieri locali, inclusiv de la Ploieşti. Deciziile vin în contextul în care în interiorul organizaţiei există tensiuni vizibile şi s-au format mai multe grupuri. În vara acestui an, unul dintre aceste grupuri a preluat conducerea USR Prahova, avându-l ca preşedinte pe deputatul Mihai Poliţeanu, însă alegerile de atunci au fost contestate de mai mulţi membri, pe motiv că au fost nestatutare şi c-au fost făcute într-un număr limitat de filiale locale. Cât a fost la putere, conducerea de atunci a USR Prahova decisese şi excluderea a trei dintre cei cinci consilieri locali din Ploieşti, acuzaţi că iniţiaseră un proiect de schimbare din funcţia de viceprimar a colegei lor Magdalena Trofin.
În urma contestaţiei, Biroul Naţional a invalidat alegerile interne, ceea ce a dus la dizolvarea structurii de conducere concentrate în jurul lui Poliţeanu şi la anularea deciziilor luate între timp, inclusiv privind excluderile. Acum, încep excluderile în cealaltă tabără.
Excluderi din USR Prahova
EXCLUDERI USR Conducerea interimară a USR Prahova a exclus mai mulţi membri, printre care consilierul judeţean Mihai Neagu, consilierul local ploieştean Mihai Tonsciuc şi consilierul local Cristi Ardelean de la Breaza, potrivit unor surse politice. Totodată, fosta viceprimăriţă Magdalena Trofin, rămasă consilier municipal, a fost suspendată suspendată din partid pentru o perioadă de șase luni.
Deputatul Mihai Poliţeanu a reacţionat public după aceste decizii, printr-un mesaj publicat vineri pe contul său oficial de Facebook, în care acuză conducerea naţională că "măcelăreşte" opoziţia internă. "Președintele Cătălin Drulă și conducerea națională a USR au dat dovadă de miopie politică și au evacuat din conducerea USR orice urmă de integritate pentru a măcelări opoziția internă (membri ai echipei Curaj din USR), favorizând loialitatea unei grupări din USR Prahova care s-a vândut cu totul PNL-ului. Asta pe baza unui raport rușinos și mincinos, scris de Vlad Botoș", a reclamat fostul preşedinte al USR Prahova în urma acestor excluderi.
Deciziile de excludere pot fi contestate. Totuşi, dacă vor rămâne valabile, ele vor duce, inevitabil, la pierderea calităţii de consilieri pentru persoanele respective şi, automat, la preluarea mandatelor de către următoarele persoane aflate pe listele de candidaţi pentru Consiliul Judeţean şi consiliile locale de la alegerile din 2020. La Ploieşti, dacă Mihai Tonsciuc va fi exclus din Consiliul Local, e de aşteptat ca locul să fie preluat de Ioana Dinescu. La CJ Prahova, unde USR-PLUS candidase în 2020 pe listă comună cu PNL, următorul candidat pe lista de consilieri este liberalul Liviu Ilaşi, fostul director al CONPET, urmat de Andrei Ionuţ Pătraşcu şi Radu Mihai Coman, ambii tot de la PNL.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!