Luni, 12 August 2019 11:30

Liderii PSD se reunesc luni, într-o şedinţă a CEx pe tema guvernării alături de ALDE

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderii PSD din țară se reunesc luni într-o ședință a Comitetului Executiv al partidului, unde agenda discuțiilor include și soarta coaliției de guvernare, în contextul în care partenerii de la ALDE negociază cu Pro România pentru formarea unei noi alianțe politice.

Oficial, membrii ALDE s-au arătat nemulțumiți de rectificarea bugetară făcută de PSD, și anume realocarea unor sume de la ministere considerate prioritare (Educație, Sănătate și Transporturi) și tăierea investițiilor. După ședința de Guvern de joi, unde a fost prezentat proiectul rectificării, vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian a transmis că partidul său așteaptă discuțiile din coaliție pentru a vedea ce fel de măsuri a identificat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, pentru rezolvarea situaţiei, notează Digi 24.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, ședința Comitetului Executiv PSD este programată să înceapă de la ora 17.00, după ședința de la Palatul Victoria.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

ALDE ar putea ieși de la guvernare şi pregăteşte o alianţă cu Pro România pentru viitoarele alegeri

De asemenea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au vorbit despre posibilitatea unei restructurări guvernamentale, dorită de ALDE, care a propus reducerea numărului de ministere la 19 și alocarea unui număr „considerabil” de portofolii către o posibilă alianță ALDE-Pro România, mai notează Digi 24.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.