Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova: „Aleşii locali ai PNL Prahova vor promova hotărâri de Consiliu Local prin care vor fi scutite de taxele locale, până la sfârşitul anului, firmele din sectorul HORECA”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova: „Aleşii locali ai PNL Prahova vor promova hotărâri de Consiliu Local prin care vor fi scutite de taxele locale, până la sfârşitul anului, firmele din sectorul HORECA”

Președintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, a anunțat că aleșii locali ai PNL vor propune, în ședințele CL-urilor din localitățile județului, adoptarea de măsuri care să vină în sprijinul operatorilor economici din sectorul HORECA.

Concret, este vorba despre două hotărâri care privesc scutirea de la plata taxei pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase situate pe domeniul public. "Una dintre hotărâri vizează punerea în aplicare a OUG 69/2020 care prevede o astfel de scutire pentru perioada în care a fost instituită Starea de Urgenţă. Celălalt HCL vizează prelungirea acestei scutiri până la sfârşitul anului 2020 în baza legii 227/2015 privind Codul Fiscal", potrivit unui comunicat transmis de PNL.

„Prahova este un judeţ în care turismul contribuie masiv la economia locală. Am avut aproape 1000 de angajaţi din domeniul HORECA ale căror contracte de muncă au fost suspendate din cauza pandemiei. Este obligaţia noastră ca decidenţi politici responsabili să acţionăm, prin toate pârghiile politice şi administrative pe care le avem la dispoziţie, pentru a-i ajuta pe aceşti oameni. Înţelegând pericolul uriaş abătut asupra turismului din Prahova şi faptul că sunt afectaţi atâţia cetăţeni, la iniţiativa mea, primarii şi consilierii locali ai PNL au luat decizia de a promova aceste hotărâri de Consiliu Local care să vină în sprijinul operatorilor din turism”, a declarat Iulian Dumitrescu, liderul organizaţiei judeţene şi candidat al PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

La nivelul organizației județene va exista, la sfârşitul anului, eficienţa acestei măsuri liberale de a sprijini sectorul turismului. Liberalii spun că, în măsura în care se vor atinge rezultatele scontate, scutirea s-ar putea prelungi şi pe parcursul anului viitor. De asemenea, liberalii îşi exprimă speranţa că aceste proiecte ale lor vor fi sprijinite şi de celelalte partide, pentru că "obiectivul salvării turismului prahovean nu ar trebui să aibă culoare politică".

„Dacă prahovenii îmi vor acorda, prin votul lor, onoarea de a le fi preşedinte de Consiliu Judeţean, în urma unei analize, voi sprijini prelungirea acestei scutiri şi pe parcursul anului 2021. Mai ales că Prahova este un judeţ cu staţiuni montane şi accentul ar trebui să cadă pe oferirea unor facilităţi pentru sezonul de iarnă. Sper şi cred că PSD şi celelalte formaţiuni politice mai mici din judeţ vor sprijini acest demers al nostru, pentru că nu avem loc de ciorovăieli politice şi sunt prea multe locuri de muncă puse în pericol de această pandemie nenorocită”, a declarat senatorul Iulian Dumitrescu.

Măsura promovată de liberalii prahoveni se adaugă amânării plăţii impozitului specific pentru operatorii din turism pe o durată de 90 de zile (până la 25 octombrie 2020) promovată de Guvernul PNL prin OUG 99/2020. De asemenea, Executivul a anunțat un program complex de relansare economică prin care se vor acorda granturi nerambursabile inclusiv companiilor care activează în domeniul HORECA.

„Principiul este simplu: dacă Guvernul a luat măsuri de stopare a efectelor crizei sanitare care au afectat activitatea economică, este absolut necesar să acţioneze pentru a-i sprijini pe operatorii economici atinşi de restricţii. Granturile nerambursabile care se pot traduce uşor prin bani cash sunt soluţia cea mai la îndemână. Problema nu este viabilitatea acestor companii, ci lipsa cash-flow-ului, lucru care se poate rezolva inclusiv cu o parte din cele 33 de miliarde de euro pe care urmează să le primim de la Uniunea Europeană”, a concluzionat Dumitrescu.

 

Image
Image
Image