Ludovic Orban: Dacă Parlamentul va respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este foarte mare

Ludovic Orban: Dacă Parlamentul va respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este foarte mare

Premierul Ludovic Orban a declarant, potrivit AGERPRES, că în cazul în care Parlamentul va respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este ''foarte mare'', pentru că autorităţile "vor fi lipsite de instrumentele, de pârghiile legale, constituţionale, de care au nevoie pentru a putea asigura respectarea regulilor".

"Eu am convingerea că reprezentanţii cetăţenilor din Parlamentul României vor mai reflecta. Decizia de prelungire a stării de alertă nu este o decizie politică, este o decizie care trebuie luată în baza unor considerente care ţin de sănătatea publică în România. Solicitarea de prelungire a stării de alertă este fundamentată de specialişti, de medici, (...) epidemiologi, de specialişti în sănătate publică, pentru că starea de alertă permite autorităţilor, atât centrale, cât şi locale, să impună respectarea unui set de reguli care nu au alt obiectiv decât protejarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor (...). Din punctul de vedere al Guvernului, prelungirea stării de alertă este o necesitate, este indispensabilă pentru a putea asigura respectarea măsurilor, altfel nu vom avea pârghii. Dacă Parlamentul va respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este foarte mare, pentru că autorităţile vor fi lipsite de instrumentele, de pârghiile legale, constituţionale de care au nevoie pentru a putea asigura respectarea regulilor ", a declarat Ludovic Orban, vineri, întrebat de presă ce se va întâmpla după 15 iunie dacă nu se prelungeşte starea de alertă.
Premierul a participat, vineri, alături de ministrul Transporturilor, la semnarea Contractului de proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov - Tg. Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş, aferentă: Lot 2 - Subsecţiunea 3C2: Chiribiş - Biharia, km 30+550 - km 59+100.

Sursă foto romaniatv.net.

 

Image
Image
Image