Mai mulți parlamentari PSD propun ca mandatele aleșilor locali și județeni să aibă o durată de cinci ani

Primarii, consilierii locali și consilierii județeni trebuie să aibă un mandat de 5 ani, la fel ca Președintele țării, susțin mai mulți parlamentari PSD care au și depus, joi, la Senat, un proiect de lege în acest sens.

”Având în vedere practica întâlnită în ceea ce privește mandatul Președintelui României, unde perioada de exercitare a funcției conform rezultatului de la alegeri este de 5 ani, implementarea acestei perioade în cazul primarilor, consilierilor locali și consilierilor județeni se susține fără echivoc, creează o responsabilitate suplimentară și aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligațiilor asumate”, se arată în expunerea de motive a proiectului, citată de Digi 24.

Social-democrații care semnează această inițiativă legislativă argumentează că ar fi nevoie de un mandat mai de cinci ani pentru aleșii locali astfel încât aceștia să aibă timp să finalizeze contractele pe fonduri europene.

 

Image
Image
Image
Image