PNL vrea să își schimbe candidatul la repetarea turului 1

PNL
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Nicolae Ciucă ar putea să nu mai rămână candidatul PNL la alegerile prezidențiale în momentul în care va fi repetat procesul electoral, au declarat surse liberale. 

Fostul președinte al PNL a obținut un scor rușinos în primul tur de scrutin, din 24 noiembrie. Nicolae Ciucă a ieșit pe locul al cincilea, cu mai puțin de 9% din voturi, mult sub scorul partidului.

Astfel, liberalii ar putea merge cu actualul președinte interimar Ilie Bolojan la prezidențiale, când se va repeta primul tur, având în vedere ca în PNL exista până acum regula ca președintele să fie candidatul, spun surse liberale potrivit Știrile PRO TV.

PNL a transmis, vineri, despre decizia CCR de a relua de la zero alegerile prezidenţiale, că este „o decizie serioasă, pe care trebuie să o respectăm, luată pe fondul acuzaţiilor de ingerinţă în alegeri şi afectării grave a procesului electoral”. Ciucă arată că, în acest context, e necesar ca motivele care stau la baza deciziei să fie clar explicate.

„E o decizie serioasă pe care Curtea Constituţională a adoptat-o şi pe care trebuie să o respectăm, luată pe fondul acuzaţiilor de ingerinţă în alegeri şi afectării grave a procesului electoral. În acest context, e necesar ca motivele care stau la baza deciziei să fie clar explicate”, spune PNL.

Formaţiunea menţionează că „România trebuie să menţină credibilitatea procesului electoral, prevenind interferenţele din afară şi sancţionând încălcările legislaţiei electorale”.

„PNL rămâne un partid de partea legii, un partid care susţine stabilitatea ţării, funcţionarea corectă a instituţiilor şi respectul faţă de cetăţeni. În această perioadă e nevoie de calm, de reducerea retoricii agresive şi de discuţii raţionale, chiar dacă ele se poartă de pe poziţii diferite”, mai afirmă PNL.

 

Image
Image