Primarul din Băneşti a demisionat din PSD şi e aşteptat să candideze din partea PNL

Primarul din Băneşti a demisionat din PSD şi e aşteptat să candideze din partea PNL

După o activitate de peste 12 ani în Partidul Social Democrat, primarul comunei prahovene Băneşti, George Stoica, şi-a anunţat în această săptămână demisia din formaţiunea politică. Edilul e aşteptat să candideze din partea PNL la alegerile locale din acest an şi, de asemenea, este de aşteptat şi ca mai mulţi consilieri locali să facă acelaşi pas.

Primarul din Băneşti a confirmat pe profilul său de Facebook faptul că a demisionat din PSD Prahova şi spune că la scurt timp a devenit ţinta unor atacuri politice.

"După mai bine de 12 ani de zile în calitate de membru PSD, timp în care mi-am făcut datoria neîncetat față de acest partid, am luat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat din partea PSD, iar astăzi am făcut public acest lucru. Întâmplător sau nu, la mai puțin de două ore de la momentul anunțului, au început să apară știri false despre mine, fiind preluate exact aceleași minciuni utilizate și în campania electorală din anul 2016. Site-ul cu pricina este un site fals care nu prezintă niciun fel de date de contact, iar articolul a fost distribuit mai departe pe retelele de socializare tot prin intermediul unor conturi fictive", a afirmat primarul George Stoica.

"Dincolo de asta, țin să multumesc tuturor celor din PSD cu care am colaborat în decursul acestor ani, celor care mi-au fost aproape și să îi asigur de toată prețuirea mea. Chiar dacă astfel de știri false vor mai apărea probabil și în perioada următoare odată cu apropierea campaniei electorale, vă asigur că voi rămâne în continuare aceeași persoană onestă și dedicată intereselor acestei comunități. Continuăm împreună dezvoltarea comunei noastre", se mai arată în mesajul publicat de edil.

Image
Image
Image