Proiect de lege împotriva căsătoriilor „aranjate”. Diana Buzoianu: „Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea!”

diana buzoianu căsătoriile forțate

Parlamentarul USR Diana Buzoianu, care ocupă și funcția de ministru al Mediului, a inițiat un proiect care ar putea să creeze cadrul legislativ prin care „căsătoriile forțate” să fie aspru pedepsită. Inclusiv cei care organizează petreceri pentru celebrarea unor astfel de evenimente ar putea ajunge la închisoare.

„Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă.

Am inițiat și depus în Parlament în această săptămână un proiect de lege prin care este definită căsătoria și conviețuirea forțată și este sancționată cu închisoarea între 3 și 7 ani de zile. Pentru cazuri agravante (ex. fapta a fost comisă cu scopul de a păstra sau de a restabili onoarea sau reputația unei persoane, a unei familii sau a unei comunități) sancțiunea va fi între 3 și 10 ani de zile.

De asemenea, propunem să devină infracțiune sancționată cu închisoarea între 6 luni și 2 ani fapta persoanei care, știind că minorul este victima unei căsătorii forțate, realizează servicii precum organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri pentru sărbătorirea căsătoriilor, oficiază slujbe religioase sau orice alte tipuri de ceremonii, oferă vestimentație specifică nunții sau logodnei pentru minor”, a declarat Diana Buzoianu.

Propunerea mai face referire și la difuzarea, la ore de mare audiență, a unor mesaje precum „Determinarea unui minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți încalcă drepturile fundamentale ale copiilor și se pedepsește cu închisoarea” sau „Constrângerea unei persoane majore sau minore la încheierea unei căsătorii sau la conviețuire asemănătoare aceleia dintre soți, se pedepsește cu închisoare”.

Proiectul e inițiat alături de E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea si combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA , Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, și parlamentarii Petre Florin Manole  și Corina Ene, inițiativa fiind sprijinită de zeci de parlamentari din USR, PSD, PNL și UDMR.

„O să termin cu un singur gând: România nu are altă șansă decât și, oricum, are o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele”, a conchis Buzoianu.