PSD îşi alege candidatul la Primăria Ploieşti între Cristian Ganea şi Radu Oprea, după un sondaj

PSD îşi alege candidatul la Primăria Ploieşti între Cristian Ganea şi Radu Oprea, după un sondaj

Cu aproximativ trei luni înainte de alegerile locale, competiţia internă pentru desemnarea candidatului PSD pentru Primăria Ploieşti încă nu e finalizată, urmând să fie tranşată în urma unor sondaje de opinie. În cursă au mai rămas două variante, după ce, până acum câteva luni, se vorbea despre cinci sau patru potenţiali candidaţi.

Candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Ploieşti va fi ales între Cristian Ganea, actualul viceprimar al municipiului, şi senatorul Radu Oprea. Informaţia e confirmată de Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti. "A fost demarat un sondaj, pentru a stabili cine are şanse mai mari. Indiferent care va fi rezultatul, voi sta umăr la umăr cu Radu Oprea în această campanie şi vom face o echipă foarte bună", ne-a declarat preşedintele filialei Ploieşti a Partidului Social Democrat.

Cristian Ganea a mai candidat şi în 2016, când alegerile pentru primar s-au derulat tot într-un singur tur şi când a pierdut la diferenţă mică în faţa lui Adrian Dobre. La momentul respectiv, mulţi analişti au notat că diferenţa a fost făcută de candidatul ieşit pe al treilea loc, Daniel Savu, care a luat vreo 6.000 de voturi, preponderent de la alegători de stânga, care altminteri s-ar fidus cel mai probabil către candidatul PSD şi ar fi înclinat balanţa în favoarea acestuia. De cealaltă parte, Radu Oprea, văzut drept unul dintre cei mai promiţători şi eleganţi membri ai PSD Prahova, a fost ministrul pentru Mediul de Afaceri în cabinetul Dăncilă, este senator PSD aflat la al doilea mandat consecutiv, iar anterior a ocupat şi postul de prefect al judeţului. A fost asociat sau administrator la mai multe firme din grupul Urban, inclusiv la Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri din Brazi, însă a cedat toate acţiunile în 2012, înainte de a candida la parlamentare, fără ca asta să-l scutească în totalitate de implicarea numelui său în scandaluri sau în celebrul dosar penal "Alexe-Păvăleanu". Tatăl său, Nicolae Oprea, a fost viceprimarul Ploieştiului, tot din partea PSD, în primul mandat Calotă.

 

Image
Image
Image
Image