O luptă care a părut strânsă în unele momente din ultimele luni, competiţia dintre Iulian Dumitrescu şi Bogdan Toader pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova a fost tranşată duminică, la vot, în favoarea candidatului liberal, care a câştigat la o diferenţă de circa 35.000 de voturi.
Susţinut de alianţa PNL-USR-PLUS, Iulian Dumitrescu a obţinut 137.273 de voturi, ceea ce se traduce printr-un scor de 46,89%, potrivit numărătorii paralele finale efectuate de formaţiunile politice.
Liderul PSD Prahova, Bogdan Toader, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, susţinut de PSD, PPU-SL şi Pro România, a ieşit pe locul doi, cu 102.620 de voturi, ceea ce se traduce printr-un procent de 35,05%. Practic, Dumitrescu a avut 34.653 de voturi în plus faţă de contracandidatul său, reuşind în acelaşi timp să aibă şi cu aproape 6.150 de voturi în plus faţă de numărul obţinut de lista de candidaţi a alianei PNL-USR-PLUS pentru mandatele de consilieri judeţeni.
La distanţă foarte mare au fost Cătălina Bozianu, cu 9,37%, Dan Aurel Ioniţă, cu 5,78%, şi Cătălin Beciu, cu 4,50%.