USR nu poate face campanie pentru Nicușor Dan, a decis Biroul Electoral Central

elena lasconi usr nicușor dan bec
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Biroul Electoral Central a soluționat o plângere depusă de AUR, dispunând îndepărtarea materialelor de publicitate electorală publicate pe rețelele de socializare de USR, în susținerea lui Nicușor Dan. BEC a decis că Uniunea Salvați România nu poate face campanie pentru acesta, partidul având propriul candidat la alegerile prezidențiale din mai și având posibilitatea, conform legii, să susțină o singură persoană.

„Din coroborarea prevederilor art. 4 alin. (1) și ale art. 29 alin (4) din Legea nr.370/2004 cu dispozițiile pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 și cu ale art. 10 din Decizia Biroului Electoral Central nr. 2D/26.02.2025 care stabilește că «declarațiile de renunțare la candidatură vor fi luate în considerare doar dacă sunt recepționate la Biroul Electoral Central (BEC) până la data de 19.03.2025, ora 24:00» rezultă că legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianță politică poate propune numai câte un singur candidat, iar renunțarea la candidatură poate interveni cel mai târziu până la data de 19.03.2025.

Or, atât timp cât partidul USR a propus un candidat cu respectarea prevederilor legale de mai sus, în persoana doamnei Lasconi Elena-Valerica, iar, în materialul publicitar politic care face obiectul analizei BEC, același partid, prin folosirea siglei partidului în cuprinsul materialului, face propagandă electorală, în sensul art. 36 alin (7) din Legea nr. 334/2006, în favoarea unui alt candidat înscris în aceeași procedură electorală pentru alegerea Președintelui României, respectiv în favoarea domnului Dan Nicușor- Daniel, acest aspect se transpune într-o încălcare a dispozițiilor legale mai sus menționate întrucât, prin susținerea acordată după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus inițial, în fapt, partidul USR, cu ignorarea acelorași dispoziții legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, ceea ce este inadmisibil.

Această constatare impune consecința că, atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiția electorală, în primul tur de scrutin, această formațiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”, a stabilit Biroul Electoral Central.

„Eu ştiu că domnul Nicuşor Dan este sensibil, sau simpatizanţii domnului Nicuşor Dan, dar mie îmi place să spun adevărul şi să dau cărţile să vorbim deschis. E într-o mare eroare, şi l-aş ruga să se abţină. Când vorbeşti despre partid, înseamnă toţi reprezentanţii partidului. Şi asta înseamnă că tu, care ţi-ai asumat un candidat, vrei să mi-l prezinţi pe altul? Adică ce faci? Viciezi procesul electoral, prin păcălirea electoratului. Pentru că eu sunt pe buletinul de vot cu sigla USR, să ne înţelegem.

Eu nu aş vrea, doamne fereşte, să ajungem în situaţia în care s-ar putea să se anuleze din nou alegerile, pentru că dacă mai trecem printr-o criză din asta electorală, va fi îngrozitor. Doamne fereşte, şi toată responsabilitatea şi tot hate-ul va fi pe USR şi poate pe Nicuşor Dan, ceea ce nu cred că doreşte nimeni. Aici este o chestiune de responsabilitate, ei trebuie să fie responsabili să înţeleagă gravitatea. Deci nu te joci cu asta. Partidul nu este un SRL. Partidul este un un motor prin care tu strângi oameni lângă tine ca să poţi să schimbi lucrurile în bine în ţara asta. Nu este un SRL pe care îl au 16 oameni pe mână”, a declarat Elena Lasconi, la postul B1 Tv.

 

 

Image