fbpx

USR Prahova, mesaj de susţinere pentru viceprimarul Magdalena Trofin

USR Prahova, mesaj de susţinere pentru viceprimarul Magdalena Trofin

Conducerea USR Prahova îi ia apărarea Magdalenei Trofin, propusă pentru schimbare din funcţia de viceprimar al Ploieştiului inclusiv de trei colegi de partid (Foto: Alex Călinoiu)

Image
Image

USR Prahova a transmis un comunicat în care îi ia apărarea Magdalenei Trofin, viceprimarul municipiului Ploieşti, propusă pentru schimbare din funcţie inclusiv de trei colegi de partid. Conducerea formaţiunii judeţene - în continuare contestată de mai mulţi membri - reclamă că respectivii consilieri care cer schimbarea lui Trofin "au trădat votul alegătorilor şi au făcut pact cu PNL".

Comunicatul de presă transmis de conducerea USR Prahova vine în contextul în care în interiorul formaţiunii e evident că există mai multe tabere, de altfel noua conducere a organizaţiei judeţene, avându-l în frunte pe deputatul Mihai Poliţeanu, fiind contestată la structurile centrale. Preşedintele contestat spune că partidul o sprijină pe viceprimăriţa Ploieştiului şi reclamă că aleşii locali USR care au semnat proiectul de schimbare din funcţie nu au informat organele statutare de această intenţie.

"Constatăm cu indignare că PNL Prahova nu tolerează nicio voce care se opune bunului plac al lui Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova și președinte al CJ Prahova, propunând fără avertizare și fără justificare demiterea Magdalenei Trofin, președinte USR Ploiești, din funcția de viceprimar al Ploieștiului. Vineri a fost depus un proiect de hotărâre în acest sens. Deși Ploieștiul se află într-o criză de proporții - ploieștenii nu au apă caldă de aproape o lună - , cauzată de administrarea defectuoasă a ADI Termo de către Consiliul Județean condus de către baronul Iulian Dumitrescu și de un contract cu valențe penale, acesta preferă să se ocupe cu eliminarea persoanelor incomode și care se zbat pentru rezolvarea reală a problemelor din administrație. În același timp, propunerea PNL de demitere a viceprimarului USR este și o tentativă a lui Iulian Dumitrescu de a controla USR Prahova. Am constatat cu surprindere și dezamăgire că proiectul a fost semnat și de 3 consilieri locali USR. USR Prahova, organele statutare de conducere și membrii nu au fost informați de acțiunea celor trei colegi care au sărit în barca PNL. Colegii care au trădat votul alegătorilor și au făcut pact cu PNL în Consiliul local Ploiești în schimbul promisiunii unor funcții publice vor fi sancționați conform statutului de către Biroul Județean al Filialei", se arată într-un comunicat de presă transmis de USR Prahova după apariţia informaţiei că 11 consilieri de la PNL şi 3 de la USR au semnat un proiect de hotărâre pentru înlăturarea Magdalenei Trofin din funcţia de viceprimar.

"USR Prahova o susține pe Magdalena Trofin în funcția de viceprimar al Ploieștiului, iar în cadrul filialei nu numai că nu a existat vreo decizie care să pună la îndoiala acest fapt, dar nici nu s-a dezbătut vreodată înlocuirea ei din funcție", se mai arată în comunicat.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.