Conducerea AUR Prahova a organizat, joi, prima conferință de presă după alegerile locale, prezentând bilanțul formațiunii politice pe plan județean, dar și strategia pe care o va adopta în colaborarea cu alte formațiuni politice. „Nu vom face alianțe, vom face colaborări, pentru că într-o alianță trebuie să votezi tot ce ți se pune în față, într-o colaborare votezi doar ce consideri în favoarea cetățenilor”, a subliniat președintele organizației județene, Alexandru Săraru.
„Am reușit să fim un partid care contează. La nivel național avem peste 150 de consilieri județeni, în jur de 3.500 de consilieri locali, 30 de primari și șase europarlamentari. În Prahova, avem 118 consilieri locali și cinci consilieri județeni. La nivelul municipiului Ploiești avem patru consilieri locali. Există situații în care vom face majorități, dar toate vor avea la bază un singur lucru: binele ploieștenilor, al prahovenilor. Majoritatea se va face numai dacă cel care va câștiga va fi prahoveanul. Nu vom face alianțe, vom face colaborări, pentru că într-o alianță trebuie să votezi tot ce ți se pune în față, într-o colaborare votezi doar ce consideri în favoarea cetățenilor. (...) Trebuie lăsate deoparte toate orgoliile politice și trebuie să continuăm proiectele bune, dar stopate din diferite motive. Nu vom participa la jocurile altor partide. Ne vedem de drumul nostru, pe care ni l-am asumat, nu vom face compromisuri sub nicio formă. (...) Indiferent cu cine vom colabora, pentru noi va prima binele cetățenilor. (...) Vom fi foarte transparenți în acțiunile pe care le vom avea. Vom prezenta orice lucru pe care-l vom face, dar și când vom avea piedici le vom expune public, astfel încât prahovenii să știe realitatea. Trebuie să începem reconstrucția Ploieștiului, a Prahovei și a întregii Românii”, a declarat Alexandru Săraru, președintele AUR Prahova.
„Vom fi prezenți în stradă, vom implementa proiectele transmise de ploieșteni și de prahoveni. Ne dorim ca, în consiliile locale și în Consiliul Județean să nu mai existe dezbateri politice, ci dezbateri administrative, strict pe proiecte”, a declarat Vlad Dumitrescu, unul dintre consilierii județeni aleși din partea AUR.
Primarul ales Mihai Polițeanu a început întâlnirile cu foștii contracandidați. Discuții cu Alexandru Săraru, urmează întrevederea cu Andrei Volosevici
Alexandru Săraru a mai anunțat că, în cadrul negocierilor care urmează, va discuta inclusiv despre posibilitatea ca AUR să aibă unul dintre viceprimarii Ploieștiului, respectiv unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean. În ceea ce-l privește, acesta a spus că nu a decis dacă va opta pentru funcția de consilier local la Ploiești ori pentru cea de consilier județean, dar și că, în perspectiva parlamentarelor, are în vedere o candidatură pentru un mandat de deputat, „dacă partidul va considera că este oportun”.


