VIDEO 🎦 Consilierii județeni aleşi de prahoveni pe 9 iunie au primit certificatele de atribuire a mandatelor

adeverinte mandate consilierii județeni din prahova

Consilierii județeni aleși de prahoveni pe 9 iunie, pentru mandatul 2024 - 2028, au primit, vineri, certificatele doveditoare. A fost prima reuniune a Consiliului Județean în noua formulă, chiar dacă ședința nu a avut ca scop adoptarea vreunei hotărâri. Primele ședințe propriu-zise ale noului CJ vor începe abia în toamna, când aleșii își vor începe, efectiv, mandatul.

Noii aleși județeni au primit, vineri, adeverințele care atestă că au fost aleși în funcție, în urma voturilor obținute la scrutinul din 9 iunie, dar vor prelua mandatul abia la finalul lunii septembrie sau începutul lui octombrie. Ședința a avut loc la Palatul Administrativ din Ploiești.

Până atunci, mai trebuie parcurse câteva etape, anume validarea mandatelor de către instanță, respectiv depunerea jurământului.

Deocamdată, Consiliul Județean este format în continuare din aleșii din mandatul 2020 - 2024.

PSD – PUSL

  • Virgiliu -Daniel Nanu 
  • Bogdan – Andrei Toader
  • Laura – Mihaela Moagher
  • Rareș Dan Enescu
  • Mario-Daniel Soare
  • Beatrice- Alexandra Găjman – Ioniță
  • Nina Ilie
  • Călin Iulian Tiu
  • Bogdan Tiberiu Furtună
  • Eduard Radu
  • Marilena Stanciu
  • Vasile Ardeleanu
  • Nicoleta Sprâncenatu

PNL

  • Dumitru Tudone
  • Anna-Maria Vasile
  • Lorin-Gabriel Tudoran
  • Eugen Ionică
  • Viorel Dosaru
  • Gabriel – Bogdan Chelan
  • Alexandru – Florin Vane
  • Daniel Nicodim
  • Ioana – Mădălina Lupea
  • Constantin – Cristian Apostol
  • Ileana – Cornelia Rizea
  • Răzvan – Constantin Constantin
  • Elena – Ruxandra Cazacu

Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei

  • Marius Felix Bulearcă
  • Adina Elena Chițu
  • Silviu Adrian Boroșteanu
  • Cătălin Adrian Ignat
  • Silviu Rușinaru

AUR

  • Alexandru – Florian Săraru
  • Ionuț Florin Măcinic
  • Gheorghe Cristinescu
  • Vlad Dumitrescu - Călin - Ferentz
  • Nicolae Măruntu

Trebuie menționat că este foarte probabil ca unii dintre cei de mai sus să nu rămâne în funcție prea multă vreme, pentru că vor candida și vor fi aleși, peste câteva luni, în Parlamentul României. Aceștia vor fi înlocuiți de următorii de pe lista partidului/alianței din care fac parte.

Nu se va schimba, însă, structura forului, în sensul modului în care mandatele au fost îămpărțite raportat la numărul de voturi pentru fiecare partid/alianță.