VIDEO | Mihai Poliţeanu, despre renunţarea la candidatură în favoarea lui Răzvan Enescu: "A fost o decizie grea, dar înţeleaptă"

VIDEO | Mihai Poliţeanu, despre renunţarea la candidatură în favoarea lui Răzvan Enescu: "A fost o decizie grea, dar înţeleaptă"

Uniunea Salvaţi România şi PLUS s-au înţeles, în Prahova, pentru candidaturile la primării şi consilii locale în aproximativ 50 de localităţi, inclusiv în Ploieşti, unde PLUS va avea candidatul la Primărie, iar USR cel puţin primele cinci locuri pe lista pentru forul legislativ. Mihai Poliţeanu spune că nu i-a fost uşor să renunţe, dar că a fost o decizie "matură" şi pragmatică, din respect pentru alegători, dând de înţeles că Răzvan Enescu ar avea şanse mai mari în alegerile locale, deşi reprezentanţii celor două formaţiuni susţin că nu au făcut nici măcar un sondaj de opinie înaintea acestei decizii.

Negocierile din interiorul alianţei au durat cel puţin două luni şi, în privinţa a aproape 50 dintre cele 104 localităţi din Prahova, s-au încheiat relativ brusc, la finalul săptămânii trecute, abia după ce la nivelul PLUS a avut loc o schimbare de lider. Reprezentanţii celor două filiale judeţene au organizat, marţi seară, o conferinţă de presă în care au vorbit despre aceste candidaturi, despre speranţele lor pentru alegerile locale şi despre planurile pentru fuziune. Cu această ocazie, au fost prezentaţi oficial candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, Cristian Apostol, şi la primăriile din Ploieşti, Răzvan Enescu, Câmpina, Cătălin Florescu, şi Breaza, Bogdan Novac. "Negocierile au debutat în decembrie, au fost grele, au fost momente în care am crezut că o să mergem separat. Ce ne-a ţinut a fost conştiinţa că ploieştenii aşteaptă de la noi să fim maturi şi că avem oameni foarte buni. Decizia este înţeleaptă şi cea optimă, ea răspunde în primul rând intereselor prahovenilor. Cred că, după aceste negocieri, membrii ambelor partide sunt în egală măsură şi fericiţi şi supăraţi. Pentru mine a fost o decizie foarte grea să renunţ la candidatura la Primărie, dar am considerat că interesul alianţei trebuie să primeze, altfel ajungeam într-o fundătură", a declarat Mihai Poliţeanu, preşedintele USR Prahova.

Deşi a renunţat la candidatura la Primăria Ploieşti în favoarea colegului de la PLUS, Poliţeanu deschide lista de candidaţi la Consiliul Local, unde cel puţin primele cinci propuneri sunt de la USR.

Deşi declară că propunerea lui Răzvan Enescu pentru Primăria Ploieşti este "decizia optimă" şi se arată foarte încrezători în şansele acestuia la alegerile locale, reprezentanţii USR-PLUS susţin că nu au făcut nici măcar un sondaj de opinie în această perioadă. Candidatul alianţei a vorbit despre rezultatul negocierilor interne şi despre provocările următoarei perioade, când urmează să se facă o armonizare a programelor electorale propuse de cei doi candidaţi. "S-a speculat foarte mult în presă că s-a cedat foarte mult la raportul dintre câte funcţii va obţine un partid şi câte va obţine alt partid. Nu este foarte adevărat, pentru funcţiile de vârf pentru unităţile administrativ-teritoriale sunt aproximativ într-un raport de 1 la 1, iar pentru consilierii locali suntem într-un raport de 1 la 1,7 în favoarea USR-ului. În ceea ce priveşte programul, în această perioadă noi acordăm cele două programe, astfel încât mare parte din programul prezentat de Mihai să se regăsească şi în al meu, norocul este că ambele au valori comune", a afirmat Răzvan Enescu, declarând că eventualele tensiuni sau reproşuri privind împărţirea poziţiilor între USR şi PLUS nu-şi vor mai avea rostul peste câteva luni, când ar urma să se concretizeze fuziunea celor două formaţiuni.

În privinţa candidaturilor la Consiliul Local Ploieşti, raportul de 1 la 1,7 la nivel judeţean despre care vorbea reprezentantul PLUS nu se aplică întocmai, în sensul că, indiferent de raportul total al listei, primele locuri sunt cele care contează, iar acelea, în acest caz concret, îi revin în totalitate USR-ului. Practic, prima propunere de la PLUS şi-ar găsi locul pe lista de candidaţi abia undeva pe locul 6, care doar într-un scenariu extrem de optimist pentru alianţă i-ar putea asigura un mandat. Dar n-ar trebui să dispere, pentru că, la cât de des s-au făcut excluderi din USR în ultima perioadă, nu se ştie niciodată când va ajunge să depună jurământul... plus că Mihai Poliţeanu, cel care deschide lista, e în cărţi şi pengru o candidatură la alegerile parlamentare.

 

Image
Image
Image
Image
Image