VIDEO 🎦 PLOIEȘTI. PSD propune ca tariful la gigacalorie, pentru populație, să rămână neschimbat în această iarnă, iar creșterea TVA-ului să fie suportată din bugetul local

tarif gigacalorie proiect psd

Consilierii locali PSD au anunțat că a fost depus un proiect prin care social-democrații propun ca, la Ploiești, tariful la gigacalorie plătit de populație să rămână neschimbat. Aceștia consideră că diferența de preț care ar apărea după creșterea TVA-ului ar trebui suportată de Primărie, din bugetul local.

„Am propus un proiect de hotărâre conform căruia tariful gigacaloriei să rămână 350 de lei, iar creșterea TVA-ului de la 5% la 11% să fie suportată de Primărie. Am discutat acest lucru cu toți colegii de la PSD, vrem să avem același tarif și în iarna 2025-2026”, a declarat consilierul local Gheorghe Sârbu, joi, într-o conferință de presă.

Colegul său, Paul Palaș, a subliniat că social-democrații sunt „în favoarea continuării subvenționării la nivelul asigurat iarna trecută, astfel încât ploieștenii să știe care este nivelul de cheltuieli la care fiecare familie va trebui să ajungă”.

„În acest moment, prioritatea Primăriei Ploiești este funcționarea corectă a serviciilor publice. Menținerea într-o stare de funcționare conformă, dezvoltarea firmei care prestează acest serviciu presupune un efort financiar consistent din partea Primăriei Ploiești. Termo are nevoie de finanțare ca să își poată asigura activitatea zilnică și este nevoie de finanțare și pentru a dezvolta tot ceea ce înseamnă echipamente, acestea fiind neschimbate din anii '60. Eforturile financiare sunt foarte mari”, admite Paul Palaș. Alesul local a subliniat, totodată, că și pentru ploieșteni ar fi greu de dus o cheltuială în plus, având în vedere măsurile adoptate în ultima perioadă.

Proiectul inițiat de social-democrați ar urma să intre pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliul Local din această lună.