Volosevici şi Dumitrescu vor candida în tandem şi promit o construcţie bazată pe proiecte şi mai puţin pe politică

Volosevici şi Dumitrescu vor candida în tandem şi promit o construcţie bazată pe proiecte şi mai puţin pe politică

Primar între 2008 şi 2012 şi senator între 2012 şi 2016, Andrei Volosevici a fost prezentat astăzi oficial drept candidatul Partidului Naţional Liberal pentru Primăria Ploieşti, într-o conferinţă de presă susţinută alături de senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova şi viitor candidat pentru Consiliul Judeţean. Cei doi propun un tandem şi un "program politico-administrativ" axat pe proiecte de dezvoltare care să poată obţine o susţinere transpartinică, iar Volosevici promite că va propune în viitoarea administraţie "oameni care doresc să facă lucruri pentru Ploieşti".

Andrei Volosevici a fost prezentat oficial vineri dimineaţă, semnând adeziunea la PNL în faţa jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă susţinută alături de senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova şi viitorul candidat al formaţiunii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cei doi au vorbit despre importanţa acestui tandem şi despre modernizarea judeţului, punând accentul pe proiecte şi pe o comunicare şi o "construcţie" care să asigure o susţinere transpartinică a acestor obiective. "Îmi doresc construcţie în Consiliul Local, indiferent de culoarea politică, pentru proiecte, consutrcuţie între Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, pentru proiecte. Va fi un program politico-administrativ în tandem. Eu cred că trebuie să ţinem foarte mult cont de aceste lucruri, pentru că aţi văzut de-a lungul timpului că unele inadvertenţe, supărări, certuri, orgolii între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local nu au creat un beneficiu Ploieştiului", a declarat Andrei Volosevici.

MAI MULTE DETALII AICI:

Preşedintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, a declarat că se aşteptă ca ploieştenii să fie mulţumiţi de această candidatură şi că anticipează o victorie detaşată la alegerile locale care vor avea loc cel mai probabil pe 24 mai. "Va fi o diferenţă mare faţă de următorii candidaţi, practic va fi Andrei Volosevici şi restul lumii. Mă aştept ca ploietenii să realizeze că el este ceea ce trebuie Ploieştiului. De asemenea, eu mizez pe o majoritate PNL de două treimi în Consiliul Local, ceea ce ne va permite să realizăm aceste proiecte foarte importante pe care le avem şi pe care vom începe să le prezentăm în curând. Totul va fi în slujba acestui oraş şi acestui judeţ. Nu mai vrem să vorbească toată lumea doar de Sibiu, Timişoara şi Cluj-Napoca sau de judeţele respective, vrem să vorbească lumea şi de noi, nu doar de republica de la Ploieşti, să vorbească de noi pentru că aici putem să dezvoltăm şi să reglementăm multe, de la transportul judeţean până la o sumedenie de alte lucruri", a declarat preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu.

Adrian Dobre, "gest de mare responsabilitate"

Cei doi au comentat şi anunţul făcut cu o seară înainte de actualul primar, Adrian Dobre, care a spus că nu va mai candida pentru un post în administraţia locală, intenţionând să îşi folosească experienţa ca parlamentar. "Eu cred că este mai potrivit să reprezinte ploieştenii în Parlament. Dacă ploieştenii sunt mulţumiţi eu sunt mulţumit. Şi eu cred că ploieştenii sunt mulţumiţi că astăzi este aici Andrei Volosevici", a declarat senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova. Acesta a mai dezvăluit că au fost făcute sondaje de opinie în localităţile din judeţ, fără a spune cum se plasase Adrian Dobre, ci doar că Andrei Volosevici este de departe cel mai bun candidat la Ploieşti. De altfel, candidatura anunţată astăzi vine cumva ca o reparaţie după decizia din 2016, când şi atunci plasat bine în sondaje, Volosevici n-a fost lăsat să candideze la Primărie, din cauza unui dosar penal în care între timp, pe fond, i s-a demonstrat nevinovăţia.

Întrebat de jurnalişti despre mandatul şi greşelile actualului primar, Adrian Dobre, pe care l-a susţinut în 2016 în momentul în care conducerea de partid nu i-a permis lui să candideze, Andrei Volosevici a evitat elegant subiectul, declarând că preferă să se concentreze pe găsirea unor soluţii de viitor: "Pentru o evaluare corectă ar trebui să fiu în postura să am documente şi alte lucruri de genul acesta, dar v-am spus că voi face foarte puţină politică. Niciodată nu am evaluat lucrurile dinainte, în 2008 nu am comentat despre mandatul domnului Calotă, pentru că eu cred că în momentul în care Dumnezeu şi electoratul te duc într-o funcţie trebuie să vezi ce faci de acolo încolo, restul, iertaţi-mi expresia, e cancan. În al doilea rând, cred că e foarte complicat ce simte în momentul acesta Adi şi sunt unul dintre cei care pot să realizeze lucrul acesta, am simţit şi eu în 2016 şi mi se pare că actualul primar al municipiului Ploieşti a făcut un gest de mare responsabilitate, de respect vizavi de opţiunile electoratului".

VEZI ŞI:

“Mizez pe o construcţie în Consiliul Local, în care, indiferent de majorităţi şi afilieri, fiecare partid, fiecare consilier trebuie să înţeleagă de ce proiectele respective sunt benefice şi dezvoltă Ploieştiul. Mizez foarte mult pe lucrul acesta. Există nişte lucruri pe care le vom face şi le vom schimba şi, dacă va fi nevoie, voi sta la uşa fiecărui partid politic ce intră în Consiliul Local, chiar dacă am sau nu majoritate, pentru a explica de ce un proiect este bun", a mai declarat Andrei Volosevici. Acesta a răspuns şi întrebărilor legate de oamenii care se vor regăsi în viitoarea administraţie locală. "Va fi o analiză, voi veni cu oameni dacă va fi cazul şi voi păstra oameni care doresc să facă lucruri pentru Ploieşti", a declarat candidatul, promiţând "o surpiză plăcută" în cazul listei de candidaţi a PNL pentru Consiliul Local Ploieşti.

La rândul său, preşedintele organizaţiei judeţene a declarat că pe viitoarele liste, atât la forul legislativ ploieştean cât şi la Consiliul Judeţean, se vor regăsi "puţini" dintre consilierii actuali.

 

Image
Image
Image