Autostrada Soarelui: Restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, în iulie şi august

Pe Autostrada Soarelui şi pe două drumuri naţionale maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula. Restricţiile vor fi valabile în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00, de la 1 iulie până la 31 august.

”Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 01 iulie - 31 august 2019, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, potrivit Ordinului ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne nr. 1249 - 132/2018”, transmite Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Restricţiile sunt valabile după cum urmează:

- pe Autostrada Soarelui, Bucureşti Constanţa, pe ambele sensuri, în zilele de vineri şi sâmbătă, între orele 6.00 şi 22.00;

- pe DN 39, Agigea Mangalia, pe ambele sensuri, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00;

- pe DN 22 C, Murfatlar – Cernavodă, duminica, în acelaşi interval orar.

”Încălcarea prevederilor Ordinului ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr. 1249 - 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, a mai transmis CNAIR.

Sursă foto Observator.tv.

Image
Image
Image
Image
Image