Bărbat cercetat pentru terorism, după alerte false privind atacuri cu rachete asupra unor obiective din București

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate -  Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism derulează, miercuri, percheziţii pe raza comunei Jidvei, judeţul Alba, într-o cauză  în care se efectuează cercetări faţă de un suspect, în vârstă de 46 de ani,  pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 32 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. 

"La data de 01.03.2019, la ora 15.52, Secția 1 Poliție București a fost sesizată prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Bucureşti, unde funcționează o fundație, a fost primit un apel telefonic, ocazie cu care s-a transmis, prin intermediul unei înregistrări audio, faptul că va fi executat un atac cu rachetă asupra locației respective.

De asemenea, în aceeași zi, la scurt timp – ora 15.56 – Secția 1 Poliție a fost sesizată, din nou, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre împrejurarea că la un hotel situat pe Calea Dorobanților, sector 1, a fost primit un alt apel telefonic, fiind transmis un mesaj audio, în sensul că va avea loc un atac cu rachetă și că persoanele prezente au la dispoziție 21 de minute pentru a evacua zona.

La finalul mesajului audio, se preciza că organizația «Vlad Țepeș» revendică «atentatul»", au informat procurorii DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, iar acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba.

La acțiune au participat luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei “Vlad Țepeş”.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Image
Image
Image