Căsătoria se va putea încheia şi în grădinile publice, parcuri, muzee

Căsătoria se va putea încheia şi în grădinile publice, parcuri, muzee

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul care prevede posibilitatea încheierii căsătoriei şi în grădinile publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber, cu aprobarea primarului.

Proiectul de lege prevede modificarea şi completarea alineatului (2) al articolului 24 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi a fost iniţiat de deputatul PNL Florin Roman.

Potrivit AGERPRES, actul normativ are ca obiect de reglementare posibilitatea încheierii căsătoriei şi în afara sediului serviciului public local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cu aprobarea primarului.

"Căsătoria se poate încheia şi în afara sediului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele şi alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soţi, cu aprobarea primarului", prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursă foto freegreatpicture.com.

Image
Image
Image