Soția președintelui României, Carmen Iohannis, ar fi fost audiată până la urmă de Parchetul General, în secret. Aceasta ar fi venit în fața procurorilor pe 6 februarie, potrivit România TV.
Carmen Iohannis a fost citată, anterior, de două ori, pentru a fi audiată la PÎCCJ, în dosarul deschis ca urmare a unei plângeri formulate de Lumea Justiţiei. PLângerea împotriva soților Iohannis și a unui notar din Sibiu se referă la modul în care cuplul prezidenţial a intrat, din 1999, în posesia a doua imobile din centrul Sibiului.
Prima dată, Carmen Iohannis a fost chemată la audieri pe 155 noiembrie, dar a anunțat că nu se poate prezenta pe motiv că, la data respectivă, este plecată alături de soțul său "în vizită de stat" în Marea Britanie.
A doua oară, aceasta a fost citată pentru 10 decembrie. Nici atunci Carmen Iohannis nu s-a prezentat, trimițând, în loc, prin avocatul său, documente care arătau că nu poate veni la audieri din motive medicale.