CCR retrimite în Parlament legea pensiilor speciale: unele articole sunt neconstituţionale

 CCR

Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.

Decizia a fost anunţată de preşedintele CCR, Marian Enache. El a afirmat că legea este constituţională în ansamblul său, dar există şi aspecte de neconstituţionalitate.

"Curtea, într-un cvorum de opt judecători, fiind absent motivat un judecător, a decis că Legea pensiilor de serviciu este constituţională în ansamblul său, dar Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor critici intrinseci privind unele dispoziţii ale legii. (...) Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament, pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţie", a declarat Enache, potrivit AGERPRES.

Ulterior, CCR a precizat într-un un comunicat de presă că a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constatând că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I - IV, art. XIII alin.(5) şi (6) şi art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum şi anexele nr.1-3 la aceasta.

Citește mai mult pe AGERPRES.

 

Foto ccr.ro.