Comisia Europeană reacționează după procesul intentat de Liviu Dragnea, privind raportul OLAF referitor la frauda consemnată în dosarul Tel Drum

Comisia Europeană a anunţat că a fost notificată cu privire la acţiunea în instanţă a liderului PSD Liviu Dragnea şi precizează că va depune observaţiile într-un timp adecvat, menţionând că respectă independenţa OLAF şi a instanţelor, potrivit unui răspuns transmis la slicitarea Mediafax.

"Am fost înştiinţaţi de către Curte asupra acestei acţiuni legale [cazul T738/2018] şi acum o vom analiza. Respectăm atât independenţa OLAF, cât şi a instanţelor europene. Ca întotdeauna în astfel de proceduri, Comisia va depune observaţiile într-un interval adecvat de timp. Comisia nu va face comentarii în acest caz, pentru a respecta independenţa instanţelor europene”, precizează Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în răspunsul citat de Mediafax.

Liviu Dragnea a atacat la Tribunalul UE de la Luxemburg raportul întocmit de OLAF (Oficiul european antifraudă, o instituție a Comisiei Europene) care constată o fraudă de peste 20 milioane euro din fonduri UE. Acesta a stat la baza deschiderii dosarului „Tel Drum”, în care președintele PSD este urmărit penal de DNA.

Citiți și:  Dragnea se ia la trântă cu Comisia Europeană, pentru raportul OLAF care a dus la inculparea sa în dosarul Tel Drum

Image
Image
Image