Costel Alexe: Deşeurile provenite de la centrele de carantină vor fi incinerate

Costel Alexe: Deşeurile provenite de la centrele de carantină vor fi incinerate

"Am luat decizia și am trimis la Comitetul pentru Situații de Urgență ca acele deșeuri care provin de la centrele de carantină sunt periculoase și sunt incinerate.

Prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului, am transmis către centrele de carantină care sunt operatorii economici autorizați să le preia, ele au încheiat contracte cu astfel de operatori și aceste deșeuri ajung la incinerare.
Ministerul Mediului verifică trasabilitatea acestor deșeuri periculoase, e important să ne asigurăm că ajung la incinerator și nu sunt depozitate astfel încât să pună viața în pericol. În caz de încălcare a acestor norme se ajunge până la suspendarea activității acestor incineratoare", a spus ministrul Mediului, la Digi 24.

În ceea ce privește deșeurile menajere de la populație, altele decât cele colectate selectiv, ele trebuie duse direct la groapă pentru reducerea riscului infectării.

"Recomandarea este ca în această perioadă deșeurile să fie puse în două pungi ca să nu fie riscul să se rupă vreo pungă, ele să fie transportate în siguranță la pubelă, apoi în mașina care le ridică și apoi spre groapă", a spus Costel Alexe.

Credit foto News.ro.

 

Image
Image
Image
Image
Image