Daniel Suciu și Răzvan Cuc sunt noile propuneri ale PSD pentru Ministerul Dezvoltării și Ministerul Transporturilor

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, marţi seară, după şedinţa CEx a PSD, noile propuneri pentru ocuparea funcţiilor de miniştrii. Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, este propunerea pentru Ministerul Dezvoltării şi pentru funcţia de vicepremier. Pentru funcția de ministru al Transporturilor este propus Răzvan Cuc.

”Acestea sunt cele două nominalizări votate în CEX, nominalizări care cred eu că trebuie acceptate de către domnul preşedinte Iohannis. Mâine voi trimite aceste nominalizări către Cotroceni. Îl voi şi suna pe domnul preşedinte Iohannis şi sper ca de această dată să fim cu toţii responsabili şi să înţelegem că oamenii aşteaptă de la noi proiecte, aşteaptă multe lucruri pe care le-am promis şi pe care vrem să le realizăm în Romnia şi, în acelaşi timp, să fim conştienţi de faptul că deţinem Preşedinția rotativă şi că avem pe agenda europeană foarte multe dosare care ţin de Ministerul Transporturilor şi de Ministerul Dezvoltării Regionale. Dincolo de jocul politic şi de declaraţii, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară, ceea ce crem să facem pentru români şi modul în care este văzută România în timpul deţinerii preşedinţiei”, a declarat Viorica Dăncilă.

 

Foto: captură Agerpres

Image
Image
Image
Image
Image