De ce va modifica Ministerul Educației lista școlilor care vor primi bani pentru amenajarea grupurilor sanitare

Un proiect lansat de MEN în consultare publică prevede modificarea listei unităților de învățământ pentru care vor fi alocate fonduri, în vederea amenajării de grupuri sanitare. Ministerul a venit cu precizări, explicând de ce este necesară eliminarea, din listă, a unor obiective, și introducerea altora.

"Prin H.G. nr. 363/2019 au fost nominalizate unitățile de învățământ care vor beneficia de fonduri de la bugetul de stat, în scopul realizării lucrărilor de investiții necesare aducerii grupurilor sanitare la standardele în vigoare pentru obținerea autorizației sanitare de funcționare. După adoptarea proiectului de act normativ, autoritățile locale, în raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, aveau obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare. În vederea actualizării bugetelor locale, autoritățile locale de pe raza județelor Bacău, Botoșani, Ialomița și Vrancea au constatat că sunt împiedicate să pună în aplicare prevederile HG nr. 363/2019. Drept urmare, autoritățile locale au sesizat Inspectoratele Școlare Județene și Ministerul Educației Naționale următoarele aspecte:

-        activitatea Școlii Primare sat Călini, comuna Colonești, județul Bacău, va fi mutată într-un local nou, iar în localul vechi nu se vor mai desfășura activități educative;

-        Școala Primară Rași își desfășoară activitatea pe raza comunei Sălcioara și nu pe raza comunei Bordușani din județul Ialomița;

-        câteva unități de învățământ situate pe raza județului Vrancea și pe raza județului Botoșani vor fi propuse, în perioada următoare, pentru restrângerea activității educaționale, ca urmare a scăderii numărului de elevi, iar alte câteva au fost cuprinse pentru reabilitarea întregului imobil în Programul Național de Dezvoltare Locală;

-        de asemenea, au mai fost identificate unele unități de învățământ situate pe raza județelor Vrancea și Botoșani care funcționează cu grupuri sanitare neconforme și nu sunt propuse pentru restrângerea activității educaționale, nefiind cuprinse nici în alte programe de finanțare", se arată într-o informare transmisă de Ministerul Educației.

Citiți și: Ministerul Educației a încurcat WC-urile. Cere înapoi 1,3 milioane de lei din banii dați pentru construirea de toalete la școli

 

 

Image
Image
Image