Din 15 ianuarie încep programările în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare. Categoriile de persoane care se pot imuniza

Din 15 ianuarie încep programările în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare. Categoriile de persoane care se pot imuniza

Coordonatorului campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vineri, pe 15 ianuarie, la ora 15.00, vor începe înscrierile în vederea imunizării în cadrul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare.

Programările vor putea fi făcute atât prin intermediul platformei on-line, cât și telefonic, la un număr unic la nivel național (021.414.44.25), de la care apelurile vor fi preluate de call-center-urile din fiecare județ. Persoanele de peste 65 de ani și pacienții cu boli cronice se vor putea programa individual sau prin medicul de familie.

Programările se vor putea face și prin direcțiile de asistență socială din primării, dar și prin intermediul aparținătorilor. O persoană care își face cont pe platforma dedicată poate înscrie și programa cel mult 10 persoane din familie.

Tot în a doua etapă vor fi vaccinați și salariații care lucrează în domenii-cheie, în baza programărilor care vor fi făcute prin angajator.

Potrivit coordonatorului campaniei, pentru persoanele din centrele sociale și angajații acestor unități, tot din 15 ianuarie, în teritoriu se vor deplasa echipe mobile.

“Pentru etapa a doua sunt identificate şi vor fi operaţionalizate 750 de centre, dintre care, aşa cum am spus, circa 100 de centre rămân deja din centrele din unităţile medicale. Aceste 750 de centre vor avea circa 1.766 de puncte de vaccinare. Capacitatea maximă este 100.000 de persoane care se pot vaccina în fiecare zi”, a precizat Gheorghiţă.

Toate centrele pentru a doua etapă vor fi funcțional până pe 20 ianuarie, mai susține acesta.

Categorii de persoane vaccinate în a doua etapă:

> beneficiarii din centrele sociale

> persoanele în vârstă de peste 65 de ani

> persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă

> angajați în domenii-cheie, esențiale

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

 

Image
Image
Image