Europarlamentarul Corina Crețu avertizează că România va pierde mare parte din fondurile europene pentru infrastructură

Europarlamentarul Corina Crețu avertizează că România va pierde mare parte din fondurile europene pentru infrastructură

Europarlamentarul Pro România Corina Creţu a avertizat, vineri, într-o declarație făcută la Iași, că România va pierde o mare parte din fondurile pentru infrastructură alocate din bugetul Uniunii Europene. Aceasta a spus că țării noastre i-au fost alocate zece miliarde de euro pentru acest sector, dar rata de absorbție la finalul anului trecut era de numai 31%.

"Practic, se vor pierde foarte mulţi bani pe anul acesta, ceea ce nu ne va ajuta deloc în negocierile pentru banii pe exerciţiul financiar viitor, având în vedere că nu putem cheltui banii care s-au alocat pe anul acesta. Proiecte nu există depuse la Comisia Europeană. Eu, în iulie, când am plecat, am plecat cu toate proiectele de apă, canalizare, infrastructură, metrou, toate depuse şi aprobate", a afirmat Creţu, potrivit Agerpres.

Aceasta a vorbit şi despre necesitatea ca proiectele unor autostrăzi să fie incluse în Programul Operaţional de Infrastructură Mare, care va fi negociat de Guvernul României cu Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar viitor.

"În nod normal, ar trebui ca această autostradă Târgu Mureş - Iaşi, ca şi Bacău - Braşov să fie prinse în Programul Operaţional de Infrastructură Mare, care va fi negociat de Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru perioada 2021- 2027. Este trist faptul că s-a scos într-adevăr de pe formula parteneriat public-privat, cu care Comisia Europeană nu era confortabilă, dar pe de altă parte avem o rată de absorbţie pe infrastructură de 31%", a precizat eurodeputatul, potrivit aceleiași surse.

Image
Image
Image
Image