fbpx

Federaţia ''Unirea'': Pensionarii din România vor să aibă un nivel de trai apropiat de cel din Ungaria

Federaţia ''Unirea'': Pensionarii din România vor să aibă un nivel de trai apropiat de cel din Ungaria
Image
Image

Pensionarii membri ai Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România (FNUPR) vor continua să utilizeze în viitor toate mijloacele legale pentru obţinerea unui trai decent, a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Cojanu, preşedintele asociaţiei, la finalul mitingului organizat joi de această federaţie în faţa sediului Guvernului.

Aproape 100 de pensionari, majoritatea membri ai Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România, au participat joi la o manifestaţie de protest în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului să majoreze pensiile cu 40%, conform hotărârii Parlamentului, şi nu cu 14%, după cum a decis Executivul.

"Principala revendicare a fost în legătură cu faptul că pensionarii din federaţia noastră şi nu numai au cerut ca Guvernul să redea punctul de pensie care a fost în lege de 1.775 de lei, adică creşterea pensiilor să rămână aşa cum a fost promisă de Guvern încă de la începutul anului şi cum e prevăzută în lege. Am cerut aceste lucruri prin numeroase memorii pe care le-am trimis în acest an la Guvern, la Preşedinţie şi la Ministerul de Finanţe şi la Ministerul Muncii. Există un argument foarte serios (pentru creşterea pensiilor cu 40%, n.r.), faptul că în acest an preţurile la alimentele de bază au crescut cu 25%, iar în această situaţie punctul de pensie nu poate rămâne numai la 1.442 de lei, aşa cum l-a hotărât Guvernul. Pe de altă parte, susţinem legea care s-a făcut în Parlament de a se acorda 40% şi am cerut Guvernul ca în această situaţie să respecte ce s-a prevăzut în legea 127 din 2019", a afirmat Dumitru Cojanu.

Preşedintele organizaţiei de pensionari a menţionat că pensionarii români îşi doresc să aibă un nivel de trai apropiat de cel al pensionarilor din Ungaria sau Polonia.

"Am cerut redarea punctului de pensie la 1.775 de lei şi cerem în continuare acest lucru. Am pus în vedere conducerii că punctul de pensie şi pensiile în PIB-ul României este de numai 6,5%, ceea ce Guvernul a considerat că este îngrijorător, că e prea mare, în timp ce în Uniunea Europeană această medie a pensiilor în PIB este de 13%. Şi pensionarii din România doresc să aibă un nivel de trai măcar apropiat de colegii lor vârstnici din Polonia, Ungaria, Cehia, şi aşa mai departe, unde pensiile sunt aproape duble faţă de România. De aceea noi vom insista în continuare prin toate metodele prevăzute de lege pentru a obţine un nivel de trai decent, aşa cum prevede şi Constituţia României, care la articolul 47 prevede că Guvernul trebuie să aibă grijă să crească economia, iar pensiile să asigure pensionarilor un nivel de trai decent. Vom susţine şi în acest an şi în continuare aceste drepturi care trebuie respectate de decidenţii României", a adăugat Dumitru Cojanu.

Potrivit sursei citate în timpul mitingului nu a existat vreo comunicare între manifestanţi şi reprezentanţi ai Guvernului. Participanţii la miting au respectat măsurile impuse de starea de alertă și organizatorii manifestaţiei au obţinut actele care confirmă autorizarea mitingului.


Imagine cu caracter ilustrativ, playtech.ro.

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.